De la cădere la pocăința care deschide Cerurile

La miezul nopţii, Sfântul Ioan s-a deşteptat şi a văzut o rază largă de lumină de la cer până la pământ, căzând în locul unde dormea Taisia. În această lumină cerească, îngerii înălţau sufletul ei, fiindcă tocmai murise, şi Ioan a auzit glas: „Domnul a primit pocăinţa Taisiei. Ea s-a pocăit nu îndelung, dar cu mare râvnă şi cu căldură sufletească”.

Să ne amintim de fericita Taisia, care a săvârşit mulţime de fapte bune pentru călugării egipteni, iar apoi a fost târâtă, prin puterea diavolului, pe calea desfrâului. Mult au plâns şi s-au rugat pentru ea monahii şi, în cele din urmă, ca să o mântuiască, l-au trimis la ea pe un mare nevoitor: Cuviosul Ioan Colov. Lacrimile lui fierbinţi şi cuvintele lui înflăcărate despre întoarcerea la calea mântuirii au cutremurat-o pe Taisia până într-atât, că aceasta, căzând la picioarele lui, l-a rugat s-o ducă într-o mănăstire de maici pentru pocăinţă şi, lăsând toate şi lepădându-se de toate, a mers după Cuviosul Ioan.

Lăsându-se întunericul, au fost nevoiţi să înnopteze în pustie. La miezul nopţii, Sfântul Ioan s-a deşteptat şi a văzut o rază largă de lumină de la cer până la pământ, căzând în locul unde dormea Taisia. În această lumină cerească, îngerii înălţau sufletul ei, fiindcă tocmai murise, şi Ioan a auzit glas: „Domnul a primit pocăinţa Taisiei. Ea s-a pocăit nu îndelung, dar cu mare râvnă şi cu căldură sufletească”.

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 67)

De la același autor

Ultimele din categorie