Așa cum atletul care aleargă la maraton este obligat să îndure frigul și arșița, praful și transpirația, ca până la urmă să câștige laurii victoriei, la fel și omul drept, care concurează la maratonul duhovnicesc, trebuie să îndure multe suferințe, ca să primească în viața viitoare cununa biruinței. Și dacă este demn de admirație trupul care poate să îndure chinuri și suferințe, cu atât mai vrednic de laudă este sufletul care poate, cu răbdare și bărbăție, să îndure orice nenorocire, neabătându-se de la scopul său. De aceea, nu este răsplătit numai cel care face binele, ci și cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuți au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.

Cu toții îl lăudau atunci când era fericit, pentru binele pe care îl făcea. Care erau faptele sale bune? Le prezintă el însuși: Scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor și pe orfanul fără sprijin. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi și umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veșmânt, și judecata mea cea dreaptă era mantia mea și turbanul meu. Eram ochii celui orb și piciorul celui șchiop (Iov 29, 12-15).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, pp. 265-267)