Cuvânt pentru părinții ce și-au pierdut copiii de timpuriu
În Viaţa Sfinţilor Andronic şi Atanasia se spune că nimeni nu cere plată de la Domnul cu atâta îndrăznire ca pruncii, care zic astfel: „Doamne, Tu ne-ai lipsit de bunătăţile pământeşti: nu ne lipsi de cele cereşti."
Aud că nu încetaţi să vă întristaţi pentru pierderea iubitei dumneavoastră fiice. V-am spus de multe ori şi vă spun şi acum că, în virtutea neputinţei omeneşti, nu se poate ca mama să nu se mâhnească deloc pentru pierderea copiilor - însă dumneavoastră, creştină fiind, trebuie să puneţi măsură mâhnirii acesteia prin nădejdea că fiica dumneavoastră va primi mare milă de la Împăratul Ceresc în Împărăţia Lui cea nesfârşită, de Sus, întrucât ea a fost răpită din această viaţă la cea mai fragedă vârstă, fără să cunoască nici una dintre smintelile lumii.
În Viaţa Sfinţilor Andronic şi Atanasia se spune că nimeni nu cere plată de la Domnul cu atâta îndrăznire ca pruncii, care zic astfel: „Doamne, Tu ne-ai lipsit de bunătăţile pământeşti: nu ne lipsi de cele cereşti." Ocupaţi-vă mai des mintea cu asemenea cugetări, şi atunci duhul dumneavoastră întristat va primi mângâiere sufletească prin asta.
P. S. Iar pentru copiii dumneavoastră care sunt în viaţă rugaţi-vă cu osârdie ca Domnul să rânduiască pentru ei cele de folos şi mântuitoare, cu judecăţile pe care le ştie. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 192)
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro