călugăriță

Cuvioasa Xenia Schimonahia, numită şi „făcătoarea de stihuri”

Versurile sale, adevărate imne şi cântări de bucurie, sunt izvorâte dintr-un suflet curat şi împăcat cu Dumnezeu. Ele cheamă toată suflarea să laude pe Domnul şi să mărturisească minunile Lui. Astfel, smerita schimonahie Xenia este cea dintâi poetă în trecutul neamului nostru, iar „stihurile” ei formează prima carte de imne româneşti.

„Crede, nădăjduieşte, smereşte-te şi iubeşte pe Iisus Hristos!” (Arhimandritul Dometie Manolache)

„Să se contopească inima noastră cu inima lui Iisus Hristos. Să ardem pentru dragostea de Dumnezeu, cum arde o lumânare în sfeşnic. Crede, nădăjduieşte, smereşte-te şi iubeşte pe Iisus Hristos! În puterea acestor cuvinte stă toată taina mântuirii şi fericirii noastre.”

Omul nu se poate mântui cu forţa – Protosinghelul Vichentie Mălău

Pe fiecare om, dacă nu-l trage şi nu-l mişcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima, ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânţi, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.

Schimonahia Pelaghia Amilcar – de la vârsta de 5 ani, aleasă smerită a lui Hristos

Chipul ei senin odihnea pe toţi, căci purta în inimă pacea Duhului Sfânt şi bucuria mântuirii. Niciodată nu lipsea de la sfintele slujbe, afară de mare nevoie. Iar la chilie îşi făcea zilnic canonul de schimnică, adică 600 de metanii şi 1200 de închinăciuni, citea la Psaltire, postea după rânduială şi slăvea neîncetat pe Dumnezeu prin rugăciunea inimii. 

Cuvioasa Mavra de la Ceahlău era însoțită mereu de o căprioară

Şi a sporit Cuvioasa Mavra atât de mult în acest rai al rugăciunii şi liniştii, încât şi păsările cerului şi animalele pădurii o iubeau şi se îmblânzeau în faţa ei. Cel mai mult o cinsteau căprioarele. Spun bătrânii din jurul Ceahlăului că fericita Mavra mergea totdeauna pe cale, pe potecile muntelui şi chiar prin sate, cu o căprioară după ea.

Arhimandritul Dometie Manolache – Mai bine rugăciune scurtă și adâncă, decât cuvinte multe și goale

Să facem rugăciuni scurte. Dar în acele momente, fiinţa noastră, mintea, inima şi voinţa să fie unite cu Dumnezeu prin dragoste. Zice Sfântul Pavel că pentru cei curaţi toate sunt curate şi sfinte. Pentru ei nimic nu este greu, căci toate le pot în Iisus Hristos care este veşnic cu ei. Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui. Întregi la minte şi întregi la trup.

Monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa – o viață ca un roman

Rămânând singură, această venerabilă mamă a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Agapia Veche, în anul 1946. După un an, a primit tunderea monahală şi s-a lipit cu inima de obştea maicilor, ca de copiii ei.

Monahia Xenia Velisarie – verișoara poetului Mihai Eminescu

„Dă-ne nouă o fată s-o creştem, s-o facem călugăriţă, ca să se roage lui Dumnezeu pentru voi şi să fie moştenitoarea noastră în mănăstire!” Aşa a ajuns în mănăstire maica Xenia. Aici a fost crescută cu multă grijă în casa mătuşilor ei, învăţând de mică ascultarea, smerenia, cântarea bisericească şi sfânta rugăciune. Ajungând în vârstă, s-a făcut mireasă lui Hristos şi lăuda pe Dumnezeu ziua şi noaptea. 

Schimonahiile Fevronia, Sofia şi Olimpiada – mătușile poetului Mihai Eminescu

Aceste trei călugăriţe erau model în Mănăstirea Agafton, căci se rugau şi posteau împreună, mergeau la biserică împreună şi trăiau în multă smerenie şi dragoste. Pe lângă rugăciune şi lucrul mâinilor, se îndeletniceau şi cu scrierea şi citirea sfintelor cărţi, dând o educaţie deosebită nepotului lor Mihai, care poposea adesea la chiliile lor.

Ieroschimonahul Nectarie, isihast şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Almaş

Timp de 30 de ani, acest smerit isihast a fost singur slujitor, sfetnic şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Almaş, care număra până la 40 de călugăriţe. Zilnic săvârşea Sfânta Liturghie şi toată rânduiala cu mare evlavie. Restul timpului îl petrecea singur, în cugetări dumnezeieşti şi în lucrarea rugăciunii lui Iisus. Pentru sfinţenia vieţii lui, părintele Nectarie era foarte iubit şi căutat de credincioşi. Pe unii îi spovedea, pe alţii îi sfătuia, celor bolnavi le citea şi, după mărturia ucenicilor lui, mulţi se vindecau de suferinţele lor.

Pagini