Protosinghelul Calinic Prisecaru, de la Mănăstirea Văratec (1906-1992)

Cuviosul Protosinghel Calinic Prisecaru s-a născut în comuna Drăguşeni (Galaţi), în anul 1906, într-o familie de ţărani credincioşi. La vârsta de 16 ani intră ca frate în obştea Mănăstirii Neamţ. Apoi urmează Seminarul şi Facultatea de Teologie la Bucureşti, iar în anul 1935 este hirotonit diacon şi preot slujitor la Mănăstirea Văratec. Şi a rânduit Dumnezeu ca în câţiva ani să devină cel mai iscusit duhovnic al acestei mănăstiri, pe care a povăţuit-o duhovniceşte peste 55 de ani.

Prin blândeţea, îndelunga răbdare şi bunătatea sa, Protosinghelul Calinic a contribuit personal la formarea duhovnicească a mii de călugăriţe şi surori din Mănăstirea Văratec, îndemnându-le neîncetat la rugăciune, la smerenie, la tăcere, la sfintele slujbe şi la ascultare. Sfinţia sa nu dădea canoane mari, ci pe măsura şi puterea fiecăruia. Însă cerea de la fiicele sale duhovniceşti mai ales participarea regulată la Sfânta Liturghie şi la Utrenie, împlinirea canonului rânduit la chilie, milostenia şi citirea cărţilor sfinte.

Celor bolnave şi bătrâne, care nu puteau veni la biserică, le cerea pravila de chilie, adică citirea Psaltirii, a canoanelor din Ceaslov, metanii şi închinăciuni după putere şi rugăciunea Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul. Dar mai mult decât toate le cerea să trăiască unele cu altele în permanentă iubire, să se spovedească regulat şi să facă ascultare duhovnicească fără cârtire, iar de moarte să nu uite niciodată.

Ajungând la vârsta de 86 de ani, a binecuvântat toate maicile şi surorile care îi erau fiice duhovniceşti, cerându-le să se roage pentru el. Apoi, primind Preacuratele Taine, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos.

Odată, povestea ucenicilor săi cum a venit la mănăstire:

– Cred că rugăciunile mele către Maica Domnului şi renumele mare pe care îl avea pe atunci Mănăstirea Neamţ în toată ţara m-au adus la mănăstire. Apoi, sfintele slujbe aşa de frumoase care se făceau aici. Nu degeaba poporul nostru credincios numea marea lavră de la Neamţ „Ierusalimul Moldovei”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 722-723)