Schimonahia Nazaria, de la Mănăstirea Văratec († 1814)

Viaţa schimonahiei Nazaria a fost din început înconjurată de necazuri şi ispite. Era de loc din Braşov. Mai întâi a fost căsătorită şi a născut doi copii. Apoi, murindu-i soţul, a rămas din tinereţe văduvă. Nu după mulţi ani, cu voia lui Dumnezeu, i-au murit şi copiii. Rămânând singură şi dorind să slujească lui Hristos, a intrat în nevoinţa vieţii călugăreşti. Mai întâi a petrecut în Schitul Scânteia din Vrancea, unde a fost făcută rasoforă cu numele de Natalia. Apoi se mută la Schitul Bonţeşti. Aici primi marele şi îngerescul chip sub numele de Nazaria.

Dorind o nevoinţă duhovnicească mai înaltă, schimonahia Nazaria a venit în ţinutul Neamţ, la Schitul Pârâul Carpenului (Pipirig). Aici a cunoscut pe marele duhovnic Iosif Pustnicul, care a strămutat obştea de aici la Schitul Durău, sub Muntele Ceahlău, unde luă fiinţă o renumită sihăstrie de călugăriţe. La Durău s-a nevoit schimonahia Nazaria 14 ani de zile, în tăcere, în post, în rugăciune şi ascultare, devenind egumenă a acelei alese sihăstrii. Şi era aşa de blândă, smerită şi înţeleaptă, încât o iubeau toate ca pe o adevărată mamă duhovnicească.

În anul 1788, după întemeierea Mănăstirii Văratec, Cuviosul Iosif Pustnicul a adus pe schimonahia Nazaria de la Durău şi a pus-o stareţă în Văratec. Astfel, smerita mireasă a lui Hristos, părăsind liniştea, se face începătoare unei obşti noi, devenind prima stareţă a Mănăstirii Văratec. Şi a condus cu multă înţelepciune duhovnicească soborul mănăstirii, din anul 1788 până în anul 1814. La aceasta a fost ajutată nu puţin de Cuviosul Iosif, şi mai ales de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea mănăstirii.

După ce formă o frumoasă obşte de călugăriţe cu peste o sută de surori şi rândui toate bine, schimonahia Nazaria s-a mutat din viaţa aceasta, pentru a lua plata ostenelilor sale.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 335-336)