neputință

Nu vă mâhniți de nimic, există mare înțelegere în lacrimile Maicii Domnului!

Neputințele și rănile voastre sunt cinstite mult la cer și râvnite de toate cetele îngerilor.

Asumă-ţi păcatele, nu te mai amăgi cu virtuţi

Cel preocupat de viaţa duhovnicească sau de a împlini poruncile lui Dumnezeu are, adesea, următoarea atitudine: „Mi-e silă de păcatele mele, nu mai vreau să le repet. Îmi propun să împlinesc toate câte-mi porunceşte Domnul. Vreau să ţin posturile cum se cuvine, să-mi fac canonul de rugăciune şi celelalte. Nădăjduiesc să nu mai judec, să arăt dragoste şi milostenie celor din jur”. Şi multe alte asemenea şi le spune sau propune, cu sinceritate, omul nostru. Numai că, cum, necum, (surpriză!), nu trece mult timp de la spovedanie şi cade fix în aceleaşi greşeli. Sau chiar mai adaugă şi altele. De ce oare? Unde greşeşte râvnitorul spre cele sfinte şi care ar fi atitudinea accesibilă, cu rod bun?

Dumnezeu ne roagă să-I spunem „Tu” și să-I fim prieteni

Se întâmplă să ajungem la neputinţă și ne cuprinde o oarecare deznădejde, ne vedem gata a cădea ‒ şi dintr-odată El, total neaşteptat, este cu noi şi ne îmbrăţişează cu dragoste. Dumnezeu este uimitor de paradoxal. Sufletul este gata să-L întrebe: „Dar Tu unde ai fost când mie îmi era aşa de greu?”, însă, văzându-L cu sine, nu poate să-şi rostească întrebarea.

Ceea ce nu poate face omul face Dumnezeu

Priviți însă, frații mei. Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu. Ce suntem noi, oamenii? Cu totul neputincioși. Începem ceva și nu numai că nu îl ducem la bun sfârșit, dar nici nu ne mai amintim ce am început. Hotărâm ceva și puțin după aceea începem ceva nou, ca și cum nici n-ar fi fost vorba mai înainte de vreo hotărâre. Venim la Dumnezeu și uităm pentru ce am început. Ce lucru ciudat este omul! Este ceva care numai se împleticește, nu umblă.

Azi, accentul cade nu pe nevoinţă, ci pe neputinţă

Creştinul de azi citeşte, ascultă predici, merge la conferinţe sau le ascultă înregistrate, urmăreşte emisiuni ziditoare, participă la cateheze, la seminarii sau ateliere de formare duhovnicească. Paradoxal sau nu, el are mult mai multe cunoştinţe decât cei de odinioară, dar pune în practică mult mai puţin decât aceia. Preferăm să cunoaştem nevoinţele altora, am citi sau asculta vorbindu-se despre ele zile întregi, decât să ţinem o singură zi de post aspru. Să fie prea multa ştiinţă motivul slăbirii lucrării ascetice de azi?

De ce Dumnezeu nu vindecă toate bolile într-o clipă?

Eu însumi mă împărtăşesc, trăiesc cu harul lui Dumnezeu, însă una ca aceasta nu înseamnă că nu trebuie să iau medicamente pentru tensiunea arterială ridicată. Sunt necesare. Domnul poate să mă vindece, însă nu mă vindecă. Este de neapărată trebuinţă să ne smerim şi să ne recunoaştem în fiecare zi neputinţa şi limitele.

Să ne rugăm pentru sănătatea noastră și a tuturor oamenilor

Toţi ştim că, atunci când cineva între noi este bolnav, este mai greu pentru familie, decât pentru bolnav. De aceea şi unii dintre noi ne rugăm şi spunem: „Doamne, ajută-mă să nu cad la pat şi să fac supărare copiilor, nepoţilor mei, alor mei!”.

Criza familiei în lumea de azi

Majoritatea oamenilor care se căsătoresc au în vedere în principal sexualitatea și mulți sunt uzați gata când se căsătoresc și, după aceea, pentru că se insistă tot pe latura aceasta și nu pe latura duhovnicească, se ajunge foarte repede la desfacerea căsătoriei.

Avem daruri de preț, dar alegem să cârtim

„Fiule, du-te la azilul bolnavilor incurabili şi, apropiindu-te de un beteag, să-i spui: «Prietene, vrei să schimbăm locurile? Să mergi tu la Şcoala de Ofiţeri şi eu să rămân în patul tău!». Ah, fiule! Suntem sănătoşi şi suntem numai cârteală şi sclifoseală.”

Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru că nici nu poate iubi

Nu poate înţelege şi nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptăţirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa faţă de ceilalți. Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru că nici nu poate iubi. Acela percepe viaţa la schimb, mercantil: aşteaptă mereu să primească atât cât dă.

Pagini