Întinsă e priveliștea păcătoșeniei atunci când i-o dă Dumnezeu omului! Ea nu poate fi zugrăvită prin cuvinte meșteșugite și multe; cel mai bine o înfățișează suspinul și tânguirea sufletului, îmbrăcându-se în cuvinte cât mai scurte și cât mai simple. Cel ce dorește să descopere în sine adâncul simțământului pocăinței întrebuințează pentru atingerea acestei stări o rugăciune scurtă, rostind-o cu cât mai multă luare-aminte și evlavie.

Părăsirea multei grăiri, fie aceasta și de cuvinte sfinte, ajută minții să scape în chip deplin de împrăștiere și să tindă cu toată puterea sa spre vederea de sine. „În rugăciunea ta să nu-ți îngădui a grăi multe”, a zis Sfântul Ioan Scărarul, „ca mintea ta să nu se abată spre cercetarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameșului L-a plecat pe Dumnezeu spre milostivire și o singură spusă plină de credință l-a mântuit pe tâlhar. Multa grăire în rugăciune deseori duce mintea la împrăștiere și nălucire, iar puțina grăire de obicei o adună”.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici la Triod și Penticostar, Editura Sophia, București, 2003, pp. 7-8)