Dacă omul ar spune un gând bun de-al său undeva, diavolul l-ar putea asculta și să-l ispitească după aceea?

Dacă există o predispoziție către mândrie și cineva spune cu mândrie: „Voi merge să-l mântuiesc pe acesta”, diavolul intră la mijloc și atunci știe gândul nostru. Dar dacă acela acționează cu smerenie, din dragoste, diavolul nu cunoaște gândul.

Cum să-l audă dacă acela nu are „diavol”? Dacă însă l-ar spune ca să se mândrească, ar intra ispititorul la mijloc. Adică dacă există o predispoziție către mândrie și cineva spune cu mândrie: „Voi merge să-l mântuiesc pe acesta”, diavolul intră la mijloc și atunci știe gândul nostru. Dar dacă acela acționează cu smerenie, din dragoste, diavolul nu cunoaște gândul. Este trebuință de atenție. Lucrurile sunt foarte fine. De aceea Părinții spun că viața duhovnicească este „știința științelor”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 58)

De la același autor

Ultimele din categorie