Despre împărtăşirea gândită cu harul lui Hristos

În toată vremea şi în tot ceasul fiecare credincios poate să se împărtăşească cu duhul având foloase destul de mari. În acest fel, el se împărtăşeşte şi se hrăneşte, în chip nevăzut, cu harul lui Hristos, ori de câte ori se gândeşte cu evlavie la taina întrupării şi pătimirii Sale şi se umple de iubire pentru El.

Jertfa liturgică este expresia cea mai perfectă a unirii noastre cu Domnul nostru Iisus Hristos prin transformarea pâinii şi a vinului în Sfântul Trup şi Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, aduse de credincioşi ca simbol al vieţii lor. În plus, miridele scoase pe numele fiecăruia, împărtăşindu-se de sfinţire, precum arată Sfântul Simeon al Tesalonicului, prin atingerea de Trupul şi Sângele Euharistic al Domnului, transmit prin acestea har sufletelor pentru care au fost proscomidite. Dacă omul este din cei evlavioşi sau dintre cei ce au greşit dar s-a pocăit, atunci el nevăzut se împărtăşeşte cu sufletul său de împărtăşirea harului, primind în foarte multe cazuri şi folos trupesc.

Deşi o astfel de participare reprezintă numai o împărtăşire gândită, adică numai o împărtăşire cu gândul, totuşi ea este foarte importantă, căci în „Urmarea lui Hristos” se spune: „În toată vremea şi în tot ceasul fiecare credincios poate să se împărtăşească cu duhul având foloase destul de mari. În acest fel, el se împărtăşeşte şi se hrăneşte, în chip nevăzut, cu harul lui Hristos, ori de câte ori se gândeşte cu evlavie la taina întrupării şi pătimirii Sale şi se umple de iubire pentru El”.

Nicolae Cabasila zice: „Sfinţirea, ca valoare obiectivă şi ca dar al lui Dumnezeu, precum şi ca lucrare ascunsă şi tainică a Duhului lui Hristos, prin care sufletul se umple de har şi de toate bunurile şi binecuvântările specifice Sfintei Jertfe Euharistice, nu se dă deplin celor vii decât prin administrarea Sfintei Împărtăşanii, când credincioşii se unesc cu Dumnezeu prin primirea Sfântului Trup şi a Sfântului Sânge. Iar participarea în duh, spirituală, reprezintă o sfinţire prin mijlocire aşa cum o numeşte el”.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, pp. 286-287)

De la același autor

Ultimele din categorie