E bine să avem un singur duhovnic? Sau să avem unul aproape de noi și unul mai departe?

Dragă, e bine să vă spovediți curat oriunde v-ați spovedi. Că poți merge la acela de departe uneori, și uneori nu poți. Nu să te spovedești la ăla pentru unele și la ăsta pentru altele. Unde te duci, să spui tot ce ai făcut. Indiferent de numele duhovnicului, de vârsta lui, are puterea dezlegării, așa rămâne. Niciun duhovnic nu are mai multă putere ca altul. Numai atât că n-are poate experiență, n-are un duh de dragoste. Mărturisirea este în funcție de tine, nu de mine, ca duhovnic. Eu întreb, dar întrebarea asta mă costă: „Mărturisește-te, că ai venit să te mărturisești! Spune, te ascult”. Zice: „Păi, întrebați-mă!”. Trebuie să te pregătești dinainte cu o listă, iar preotul te mai ajută.

Puneți mâna pe creionaș și notați păcatele. Odată ce l-ai scris când l-ai făcut, nu mai scapă. Altfel, ți-l poate dilua mai târziu satana. Cum zic atâția: „Părinte, m-am mândrit de șase ori!”. Mititelul a scris de câte ori. Dar nu-i ușor. Îți ia satana creionul, n-ai hârtie la tine; în tot cazul, important e că este posibil. Cum se spune, o țară e tare și bună, dacă are duhovnici buni. Dacă te-ai pregătit în felul acesta și ai uitat ceva păcate, ești iertat. Dar dacă nu te-ai pregătit, și te-ai dus întâmplător, și te-ai lăsat pe seama duhovnicului, și ai omis o serie întreagă de păcate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate. Taina pocăinței cuprinde patru elemente:

– Mai întâi de toate, să nu mai faci păcatul.

– Să-l mărturisești.

– Să te dezlege duhovnicul.

– Un canon care se dă sau nu se dă.

Deci nu mai fac. Când mă duc la spovedit, mă duc cu gândul că nu mai fac păcatul. S-ar putea să se mai repete. Tu nu ești vinovat de deliberare. L-ai făcut fără să-ți dai seama. Dar dacă îl faci chiar știind că-i păcat, este păcat mai mare. De aceea nu-i dezleg pe aceștia care trăiesc necununați. Le spun așa: „Am furat de nouă ori, dar dezleagă-mă de zece ori, că la noapte fur iar!”. Îi pun în situația să înțeleagă și ei că prima condiție pentru iertare este să nu mai facă. 

Lupta este din partea amândurora, a fiului și a părintelui, să te vindeci de păcate și să progresezi, să devii mai bun, din ce în ce mai bun. Păcatele, la prezența asta sufletească continuă, ți-aduc un foarte mare avantaj: smerenia. „Uite ce am fost eu în stare să fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu să-L supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele!”

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 64-66)