Împletim și împletim gânduri peste gânduri...

Și noi oamenii de astăzi avem aceleași războaie, fiindcă sunt aceiași demoni, nu s-au schimbat. Vin deci și ne luptă, cum îi luptau pe părinții din vechime. Dar aceia erau viteji, pentru că biruiau și deveneau mari.  Dar noi o pățim. Ne aduc gânduri, de pildă, împotriva fratelui nostru și noi nu le luptăm. Stăm și le primim. De ce mi-a spus cuvântul acela? De ce s-a uitat strâmb la mine? De ce nu mi-a slujit?  Împletim și împletim gânduri peste gânduri. Și după aceea ce se întâmplă? Mergem din rău în mai rău. Pierdem și timpul și diavolul care este mare meșter se bucură.

Gheronda Efrem Aghioritul, (Filotheitul) - Despre înfruntarea ispitelor

Același lucru se întâmplă și cu altă patimă, a mândriei. Ne spune cugetul că sunt ceva, am acest dar și celelalte. Ia proporții gândul înlăuntru și eu trebuie iar să reacționez la gând și să spun că eu nu sunt nimic altceva decât țărână și lut. Aceasta este firea mea și aceasta este cinstea mea. Lutul  ce devine și țărâna? Toți devenim asta, și animalele și oamenii. Acesta ești, nu vorbi. „Ce ai pe care să nu-l fi primit; iar dacă ai primit, pentru ce te lauzi, ca și cum nu ai fi primit?”[1]Ceea ce ai de unde l-ai primit? De la tine însuți, de socotești că ești ceva? Nimic nu ești . Nu ți-a arătat-o experiența acum și atunci că ai umblat ici și colo și ai pătimit munci? Și acum ți-a dat Dumnezeu o picătură de har și ai gândit ceva frumos și ai vorbit două lucruri sau ai făcut iubire de oameni sau milostenie sau ai odihnit pe cutare. Și ce mare lucru este în asta? Hristos ce-a făcut pentru tine? Dumnezeu S-a pogorât din ceruri pe pământ și S-a făcut om. „A plecat cerurile și S-a pogorât”. A luat trup, s-a smerit și a răbdat ocara și răutatea oamenilor.

- Fiul meu, pe Hristos, cine L-a răstignit, a întrebat un bătrân pe ucenicul lui?

- Evreii, a răspuns ucenicul.

- Nu evreii.

- Dar cine, gheronda? 

- Pizma și răutatea L-au răstignit pe Hristos! Fiindcă Hristos a făcut minuni și toată lumea se ducea la El, s-au gândit cărturarii și fariseii că trebuie să-L scoată din mijlocul lor, pentru că El îi va covârși. Și așa au lucrat în chip ucigaș.

Vedem pe de altă parte pe Iuda, pe unul dintre cei doisprezece ucenici că a devenit trădătorul Învățătorului său. Nu a auzit învățăturile lui Hristos? Le-a auzit, dar avea patima iubirii de arginți și nu a luptat împotriva ei. Dacă ar fi luptat împotriva patimii, nu ar fi devenit trădător. Dumnezeu i-a cunoscut patima și de aceea i-a dat punga, casieria, unde avea din contribuțiile oamenilor care ajutau la lucrarea întreținerii Apostolilor. În special slujeau la aceasta femeile și bolnavii care se vindecau. De ce i-a dat lui casieria? Ca să nu spună că a fost silit să devină iubitor de argint, fiindcă nu mi-a dat Învățătorul și eram lefter. Dacă am fi făcut-o noi, am fi spus că am fi ajutat la dezvoltarea patimii iubirii de argint și de aceea s-a întâmplat astfel. Judecată omenească. Hristos i-a zis: „Ia-o, ține-o, să nu spui că nu ai avut-o, și de aceea ai devenit iubitor de argint”. Și iată, el rău s-a folosit. Imediat a zis fariseilor: „Ce îmi veți da, ca să vi-L dau vouă!” Și ei i-au zis: „Ia treizeci de arginți”. Astfel, s-a petrecut cedarea, care a sfârșit în trădare.

Și noi ne trădăm sufletul diavolului, când nu stăm împotriva răului. Noi monahii de aici, nu avem nimic altceva de făcut decât să luptăm împotriva patimilor. De aceea acești monahi care progresează, se încununează și devin mari. Avem milioane de asceți și monahi care au izbutit pentru că au învățat pe lângă bătrâni cum se luptă o patimă sau alta.

A zis un ucenic:

- Părinte, cu ce să lupt mai întâi? Căci s-au stârnit toate patimile și aceea și cealaltă și m-am pierdut.

Răspunde bătrânul:

- Nu, fiule, nu așa. Patimile nu se luptă așa toate împreună. Una, una se stârnește. Astăzi te luptă asta? Lovește-o. Mâine te va lupta aceea? Lovește-o și pe aceea.  Și încet-încet, tot lovindu-le, are loc înăbușirea patimilor, iar tu vei spori duhovnicește.

Și noi oamenii de astăzi avem aceleași războaie, fiindcă sunt aceiași demoni, nu s-au schimbat. Vin deci și ne luptă, cum îi luptau pe părinții din vechime. Dar aceia erau viteji, pentru că biruiau și deveneau mari.  Dar noi o pățim. Ne aduc gânduri, de pildă, împotriva fratelui nostru și noi nu le luptăm. Stăm și le primim. De ce mi-a spus cuvântul acela? De ce s-a uitat strâmb la mine? De ce nu mi-a slujit?  Împletim și împletim gânduri peste gânduri. Și după aceea ce se întâmplă? Mergem din rău în mai rău. Pierdem și timpul și diavolul care este mare meșter se bucură. „Lasă-l, zice, că-l zăpăcesc eu acum”. Timpul trece și ceva rău se instalează înlăuntrul nostru. Va crește, va crește și dintr-o furnicuță se va face un leușor! Iar apoi leușorul va deveni mare și când ne vom da seama că deja a scos-o la capăt cu noi și ne-a înfășurat bine, ne vom ridica, chipurile pentru a lovi împotrivă, dar vom vedea că avem de înfruntat ditamai leul.  Și zice cuviosul Efrem: „Cu leul te-ai prins să lupți? Ia seama să nu-ți zdrobească oasele!”

[1]1 Cor. 4, 7. 

De la același autor

Ultimele din categorie