Menirea omului

Simpli­tatea sufletului şi curăţia inimii produc omului o fericire ce corespunde cu viaţa fericită a Raiului.

Orice lucru are o proprietate a sa esenţială şi naturală care îi determină caracterul şi-l deosebeşte de toate celelalte. Lipsind această proprie­tate, lipseşte deci lucrul de la adevărata sa menire, pierde scopul existenţei sale. Manifestarea ei este lege pentru lucrul căruia îi aparţine, lege după care trebuie să lucreze pentru a-şi împlini menirea şi a ajunge la scopul existenţei sale. Tot ce e firesc şi înnăscut nu poate fi o povară, ci este o binefacere, un bine pentru făptură; şi fiindcă scopul creaţiei este fericirea întru care făptura poate slăvi pe Crea­torul său, de aceea în acest caz legea nu e nicide­cum o povară şi chiar Apostolul Ioan spune: „Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, ca să păzim porun­cile Lui şi poruncile Lui nu sunt grele.” (I Ioan 5,3)

Legea lui Dumnezeu nu este o silnicie, o cons­trângere, ci o cerinţă naturală a cărei îndeplinire este ușoară şi indispensabilă pentru mântuire, este o binefacere pentru cel ce o împlineşte. Ascultând de legea firii, omul împlineşte cerinţele conştiinţei sale, care este însăşi acea lege interioară, vocea lui Dumnezeu Însuşi, ce umple inima celui ce-L slujeşte de bucurie cerească, încă de pe pământ. Dacă a împlinit legea, înseamnă că omul a ajuns la menirea sa: odihna, bucuria, fericirea, căci Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, şi veți afla suflete voastre” (Matei 11, 29).

Prin urmare, odihna făgăduită de Dumnezeu pe pământ este o stare a conştiinţei ce aduce liniştea inimii, pe când dacă ne abatem de la destinaţia noastră firească, de la cerinţele naturii noastre duhovniceşti, conştiinţa va produce situaţia contrară, tulburarea inimii.

Sunt mijloace pe pământ de a vindeca ce este bolnav şi, prin urmare, de a alina remuşcările conştiinţei; însă dincolo de mormânt, cine mai poate da pacea şi odihna? Lucrarea conştiinţei, precum şi a celorlalte facultăţi, pe pământ, nu e decât începutul lucrării lor în viaţa viitoare.

Simpli­tatea sufletului şi curăţia inimii produc omului o fericire ce corespunde cu viaţa fericită a Raiului.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 347-349)

De la același autor

Ultimele din categorie