„Mulţi teologi vorbesc despre îndumnezeire în mod abstract. Lucrul cel important este să păzim poruncile lui Hristos şi astfel venim la îndumne­zeire şi la lumină. Nepătimirea este atunci când Hristos vine înăuntrul su­fletului şi trupului nostru.”

„După prima cercetare a dumnezeiescului har, încep luptele, războiul. Uneori e nevoie să treacă mult timp pentru ca cineva să asimileze harul dintâi primit. Această asimilare se face cu răbdare şi cu înfrânare şi cu us­căciune în vremea părăsirii dumnezeiescului har.”

„Înţelegem cercetarea dumnezeiescului har din frângerea inimii, din simţământul pocăinţei şi din plâns. Imediat urmează şi bucuria. Vederea luminii celei nezidite vine la început în mod negativ, adică cu lacrimi, cu plâns, cu simţirea iadului, datorită vederii propriilor patimi. Acesta este începutul vieţii duhovniceşti. Cei care au experienţa multor ani de rugăciune statornică şi de cercetarea dumnezeiescului har simt, dimpotrivă, că prima oară se gustă bucuria cercetării dumnezeiescului har şi apoi vin lacrimile şi plânsul. Asta se întâmplă uneori şi după 25 de ani de luptă roditoare a creştinului.”

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2011, pp. 196-197)