Peste tot se spune: „Să fii atent la slujbă, să nu dormi...”, însă, să vă povestesc o întâmplare. Eram egumenul Mănăstirii Slatina şi eram 120 de părinţi acolo. Era o Academie acolo, părinţilor, nu era numai o mănăstire! Se dezbăteau multe probleme. Şi mă duceam la Utrenie, care se făcea la miezul nopţii; mă aşezam în strana de după scaunul arhieresc, în dreapta. Să fiu aşa mai acoperit. Stăteam acolo pentru că nu am fost cântăreţ, dar slujeam ca preot. Şi, lângă strana alăturată stătea un frate, Vasile, care era cu ascultarea la cai. A venit şi el acolo. A adormit şi a început să sforăie. Părinţii de la strana stângă, fraţii care erau de seama lui, au venit şi i-au spus: „Măi frate, stai lângă părintele şi tot sforăi?” Se scoală ăla din somn, săracul, buimac, îi vede pe ei, nu-ştiu-ce; apoi iar a adormit şi a început a sforăi. Ăia iar au venit. Ăsta, după ce au plecat, iar a început; până s-a terminat slujba. Şi s-a ajuns la „Apărătoare Doamnă”, după Ceasul întâi. Şi cine cânta acolo cel mai tare? Fratele Vasile! Şi am zis: „Măi, a câştigat «Apărătoare Doamnă» şi fratele Vasile!”

Într-o zi îi spun la diacon, care acum a ajuns om mare, în ierarhia bisericească: „De ce nu vii la Utrenie?” Zice: „Decât să dorm în biserică, mai bine dorm acasă!” ”E mai bine să dormi în biserică!”, i-am spus şi i-am relatat cazul fratelui Vasile.

(Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele  Arsenie (Papacioc), vol. II, Editura Episcopiei Romanului,  1997,  pp. 34-35)