Smerenia reciprocă între noi şi faţă de ordinea naturii...

Cuvinte duhovnicești

Smerenia reciprocă între noi şi faţă de ordinea naturii...

    • Smerenia reciprocă între noi şi faţă de ordinea naturii...
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dar smerenia înseamnă a recunoaşte că rânduiala universului şi a conveţuirii omeneşti este o realitate dată de un Orânduitor mai presus de noi. Smerenia reciprocă între noi şi faţă de ordinea naturii îşi ia puterea din smerenia în faţa Creatorului şi susţinătorului lumii.

Răscrucea de astăzi constă în faptul că nivelul la care a ajuns ştiinţa poate să alimenteze sau mândria omenească prin care crede că s-a ajuns la acest nivel tehnico-ştiinţific, sau smerenia, constatând că metoda analitică care a dus ştiinţa şi tehnica la acest nivel nu a reuşit să descopere că viaţa tuturor se menţine şi progresează prin armonie. Metoda analitică a descompus unitatea elementelor chimice care făcea natura promovatoare de sănătate, şi a declanşat forţele contrare între ele care pot fi folosite spre dezorganizarea naturii şi spre distrugerea vieţii omeneşti. Tendinţa analitică face pe fiecare individ şi neam să-şi vadă numai dreptul său la existenţă şi a dat naştere unor sisteme politice exclusiviste, care nu vor să găsească pacea prin înfrânarea fiecăruia de la exclusivism.

Unora li se pare că, mergând mai departe pe această cale analitică, despărţitoare, ajung la mai multă putere. De aceea, ea poate duce, prin folosirea forţelor contradictorii şi a unor concepţii de viaţă la fel de contradictorii, la distrugerea omenirii. Dar cred că omenirea ar putea trage, din rezultatele la care a dus-o ştiinţa şi filosofiile sale analitice, şi concluzia că trebuie schimbată metoda de gândire şi de comportare: adică să adopte metoda înţelegerii sintetice, care nu poate fi practicată fără recunoaşterea smerită a fiecăruia în faţa celorlalţi, fără recunoaşterea egalităţii în drepturi a tuturor.

Dar smerenia înseamnă a recunoaşte că rânduiala universului şi a conveţuirii omeneşti este o realitate dată de un Orânduitor mai presus de noi. Smerenia reciprocă între noi şi faţă de ordinea naturii îşi ia puterea din smerenia în faţa Creatorului şi susţinătorului lumii.

Dacă va alege acest lucru, viaţa omenească, ajutată de cunoaşterea mai amănunţită a părţilor naturii, de experienţele acumulate din încercările de a organiza în diferite moduri relaţiile sociale, ar putea să se înalţe la un nivel de spiritualitate, de înţelegere a existenţei şi de convieţuire socială, superior celor anterioare.

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1993, pp. 138-139)