Cuvioşii Damian şi Iosif de la Aşezământul monahal de la Basarabi din Constanţa (secolele IX-X)

În anul 1957 s-a descoperit într-un deal de cretă din comuna Basarabi, judeţul Constanţa, un ansamblu monahal de sihaştri, din epoca daco-romană şi medievală (sec. IV-XI), format din şase bisericuţe rupestre, unice până în prezent în ţara noastră. Desigur, au fost mult mai multe bisericuţe şi, probabil, peşteri pustniceşti, unele deja distruse de vreme, altele încă nedescoperite, care formau o adevărată „lavră a peşterilor” în Dacia Pontică.

Întrucât ansamblul monahal de la Basarabi este aproape de „hotarele Casienilor şi ale Peşterilor”, locul de naştere al Sfântului Ioan Casian, se deduce că în Eparhia Tomisului, adică în perimetrul dintre Constanţa - Cernavodă - Medgidia şi Histria, era cel mai puternic centru monahal şi pustnicesc din Sciţia Mică. Pe lângă marile mănăstiri organizate cu şcoli de teologie, care au dat pe vestiţii călugări sciţi în secolele IV-VI, existau zeci de peşteri şi bisericuţe rupestre, astăzi dispărute, în care se nevoiau marii sihaştri daco-romani iubitori de linişte. Asemenea sihăstriilor de pe valea Nilului, care erau conduse nu de egumeni, ci de „prezbiteri”, adică de ieromonahii duhovnici care slujeau cele sfinte pentru ei, credem că şi ansamblul pustnicesc de la Basarabi era povăţuit duhovniceşte de asemenea duhovnici.

Doi dintre aceşti părinţi sufleteşti ai sihaştrilor de la Basarabi, recent descoperiţi, au fost „Damian preotul” şi „Iosif preotul”. Numele lor sunt încrustate pe pereţii bisericuţei B4. Iată câteva dintre aceste inscripţii în limba slavă veche: „(Eu) Dimian (Damian) preotul merg pe drum, pun lumânări pentru păcatele mele... omule, în această biserică, iar Dumnezeu să vă miluiască cu Sfinţii Părinţi. Amin. Dimian (luna) mai”. Altă însemnare: „A venit părintele aici, în acest loc... luna octombrie, 4. A venit la noi... am scris... luna ianuarie”. Altă inscripţie: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, s-a închinat nevrednicul rob Simeon prima dată în biserică, în luna august, 31”. Probabil era un dregător local sau un călugăr venit să se închine aici. În limba greacă scrie: „Doamne, ajută pe robul tău Iosif (preotul)”. Şi alta: „Luna martie, indictionul 10” (anul 982).

Celelalte cinci bisericuţe sunt mult mai mici, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de circa 6 x 2 x 2 metri, săpate în stâncă de cretă, apropiate una de alta şi unele cu mici încăperi anexate, pentru călugării nevoitori. Pe pereţii lor se află numeroase inscripţii runice, multe nedescifrate, cruci, simboluri paleocreştine, figuri dacice tradiţionale. În bisericuţa B1 scrie în caractere vechi slave: „Anul 650” (992).

Cuvioşii „Damian preotul” şi „Iosif preotul” au fost doi ieromonahi dintre cei mai distinşi, care au condus comunitatea sihaştrilor de la Basarabi, probabil în secolele IX-X. Cel dintâi pare să fi fost Damian, apoi Iosif. Amândoi erau preoţi slujitori şi părinţi duhovniceşti ai acestei aşezări pustniceşti. Ei săvârşeau cele sfinte, primeau şi formau pe călugări, spovedeau, împărtăşeau pe fiecare cu Trupul şi Sângele Domnului şi îi cercetau la peşterile şi chiliile lor. Pentru sfinţenia vieţii lor şi pentru cinstea de care se bucurau, ucenicii lor le-au săpat numele pe pereţii bisericuţei din mijloc care, probabil, era centrul duhovnicesc al acestei sihăstrii din Dobrogea.

Doamne, numără în ceata cuvioşilor părinţi pe toţi călugării care au sihăstrit în aceste locuri sfinte!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 55-56)