Spuneau ucenicii Moşului Gheorghe că odată, pe când se rugau după obicei în biserică, i s-a arătat vrăjmaşul în faţă şi l-a întrebat cu mânie: 

– Ce faci aici? 

– Mă rog lui Dumnezeu! a răspuns bătrânul cu îndrăzneală. 

– Bine faci! a zis vrăjmaşul, şi a dispărut.

Altădată, zicea bătrânul ucenicilor săi: 

– Într-o Duminică, pe când veneam de la biserică, am văzut la cârciuma satului mulţi oameni la băut, iar printre ei mulţime de diavoli, cum n-am mai văzut în altă parte.

Se spunea despre dânsul că dacă îi dădea cineva milostenie mai mult de un leu, nu voia să primească, ci cu blândeţe îi zicea: 

– Drăguţă, dă-i la săraci, că aşa ne porunceşte Dumnezeu!

Odată, a venit o femeie săracă la el şi i-a spus, plângând: 

– Moş Gheorghe, sunt femeie văduvă, am cinci copii la şcoală şi n-am nici un ban. 

– De cât ai nevoie? o întrebă bătrânul. 

– Îmi trebuie o sută de lei. 

Atunci el i-a dat tot ce primise milostenie de la oameni în ziua aceea.

Altă dată, moş Gheorghe s-a urcat în tren la Paşcani să meargă la Roman, dar nu avea bilet. Controlorul i-a spus: 

– Moşule, dacă n-ai bilet, la prima staţie te dai jos din tren! 

Bătrânul rostea în taină Psaltirea pe care o ştia din tinereţe pe de rost. Iar oamenii din tren rugau pe controlor să-l lase, că este om cu viaţă sfântă. 

Însă, la prima staţie, l-a coborât din tren, iar bătrânul a plecat pe jos pe lângă calea ferată, zicând:

 – Drăguţă, rămâneţi aici cu Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului! 

După puţin timp, mecanicii au văzut că trenul nu mai porneşte, şi nu ştiau de ce! Atunci oamenii au înţeles că din cauza bătrânului care a fost dat jos nu mai porneşte trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos după el, l-a urcat în tren şi a pornit locomotiva.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 501-502)