Pateric

Cuviosul Dometie Monahul – smerenia care deschide Împărăția Cerurilor

Arhimandritul Ioanichie Bălan

După o viață trăită în smerenie și simplitate, îngrijind vitele mănăstirii și zicând neîncetat în inima sa rugăciunea lui Iisus, părintele Dometie de la Mănăstirea Neamț a adormit întru Domnul, cu Psaltirea lângă el. Neluat în seamă de nimeni, a slujit Domnului și oamenilor, făcând ascultare fără urmă de cârtire și neașteptând de la semeni răsplata muncii sale. La moartea sa, trupul său a răspândit bună mireasmă și toți cei prezenți s-au împărtășit de o mare bucurie cerească.

Cuviosul Dometie Monahul, de la Mănăstirea Neamţ († 1905)

Spun părinţii că în obştea Mănăstirii Neamţ se nevoia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, un călugăr foarte evlavios şi nebăgat în seamă, cu numele Dometie. De 60 de ani făcea ascultare la vitele mănăstirii, cărând resturi de mâncare de la bucătărie şi zicând neîncetat rugăciunea lui Iisus, în deplină tăcere şi mulţumire duhovnicească. La chilie nu avea decât rasa, Ceaslovul şi Psaltirea. Iar pentru că nu auzea, părinţii îi spuneau „Dometie cel surd de la văcărie”, ca să-l deosebească de ceilalţi călugări cu acelaşi nume.

În anul 1905, într-o zi de toamnă, a zis eclesiarhul mănăstirii către toţi:

– Părinţilor, a murit Dometie cel surd de la văcărie. L-am găsit în chilie, cu Psaltirea lângă el şi l-am aşezat în pridvorul bisericii. Care voiţi să citiţi la Psaltire în noaptea aceasta lângă părintele Dometie, cum este obiceiul la călugări?

– Îi citesc eu la Psaltire!, a răspuns ieromonahul Ioanichie Moroi.

La miezul nopţii, când au venit călugării la Utrenie, toată biserica era plină de bună mireasmă.

– De unde este această mireasmă duhovnicească în sfânta biserică?, întrebau pe ieromonahul Ioanichie.

– A ieşit din sicriul părintelui Dometie!, răspundea el.

Atunci călugării, înţelegând că l-a proslăvit Dumnezeu ca pe un sfânt, au început a face închinăciuni împrejurul sicriului, zicând:

– Cuvioase părinte Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Apoi, aducându-şi Psaltirile, s-au rugat toată noaptea pentru odihna sufletului său. Şi s-au adunat atât de mulţi, încât nu mai încăpeau în pridvor şi în naos. De aceea, unii citeau la Psaltire în jurul bisericii.

În timpul înmormântării, trupul monahului Dometie a răspândit din nou bună mireasmă. Atunci, arhiereul Narcis Creţulescu, stareţul mănăstirii, a rostit aceste cuvinte:

– Vedeţi, părinţilor, cum proslăveşte Dumnezeu pe cel ce face ascultare fără cârtire? Vedeţi pe cel ce se roagă neîncetat, cu răbdare şi care nu caută răsplată de la oameni, ci de la singur Iisus Hristos? Părintele Dometie cel sărac acum s-a îmbogăţit! Părintele Dometie, pe care nimeni nu-l băga în seamă, acum se roagă în Cer pentru noi. Căci aşa proslăveşte Dumnezeu pe călugării cei smeriţi şi ascultători!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 491)