„Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (1Cor 11,28).

Sfinții Macarie al Corintului și Nicodim Aghioritul, acești cunoscuți apărători ai Împărtășirii dese cu Preacuratele lui Hristos Taine, în binecunoscuta carte a lor abordează astfel obiecția acelor creștini, care sunt bine-intenționați în ce privește celelalte. Aceștia protestează față de cei care se împărtășesc adeseori zicând:

„Oare acești oameni nu sunt supărați de patimile lăcomiei pântecelui, ale slavei deșarte, râsete, vorbire deșartă și altele asemenea? Cum atunci vor să se împărtășească des?”.

Sfinții răspund la această obiecție cu un text al Sfântului Anastasie al Antiohiei. Să luăm aminte bine la această învățătură a Sfântului Anastasie, care exprimă pe scurt această latură a Ortodoxiei:

Deosebire este între păcatele „ce se iartă ușor” și cele „grele”, precum și între jertfele ce ne curățesc, pentru a ne apropia de Sfintele Taine.

Și trăirea neîncetatei Împărtășiri, ca o condiție necesară pentru Împărtășirea deasă.

Să aprofundăm însă textul Sfântului Anastasie:

„Sunt mulți care, datorită faptului că se împărtășesc rar, se prăbușesc în păcate. Alții, iarăși, se împărtășesc mai des, păzindu-se de multe ori de multe rele, deoarece se tem de osânda împărtășirii cu nevrednicie”.

Așadar, de se întâmplă să greșim cu oarecare păcate foarte mici și ușor de iertat, cum ar fi de pildă atunci când suntem furați fie cu vorba, fie cu auzul, fie cu privirea, fie înșelați fiind, cădem în slavă deșartă sau întristare sau mânie sau altceva asemănător, să ne osândim pe noi înșine și să mărturisim înaintea lui Dumnezeu păcătoșenia noastră. Și astfel să ne împărtășim, crezând că dumnezeiasca Împărtășanie ni se dă spre iertarea păcatelor și curățirea lor.

Dacă însă săvârșim păcate grele, viclene, trupești, necurate și avem față de fratele nostru ținere de minte a răului, până ce nu ne pocăim de aceste păcate, să nu îndrăznim să ne apropiem de dumnezeieștile Taine.

Dar fiindcă suntem și oameni purtători de trup și neputincioși și ne întinăm cu multe păcate, Dumnezeu ne-a dat diferite jertfe spre curățirea păcatelor noastre, pe care de le aducem Acestuia, ne curățesc pentru a ne apropia de Sfintele Taine.

De aceea milostenia este jertfă ce îl curățește pe om de păcate. Este și o altă jertfă mântuitoare spre iertarea păcatelor, despre care Profetul David spune: „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.

Dacă aceste jertfe vom aduce lui Dumnezeu, chiar dacă avem mici neajunsuri ca și oameni, putem să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie cu frică și cu cutremur, cu umilință și cu mărturisirea păcătoșeniei noastre, precum cea cu scurgerea de sânge s-a apropiat de Hristos plângând și tremurând.

Există păcat spre moarte (de moarte) și există păcat spre pocăință (ușor de iertat). Există și păcat spre vindecare. Iar pocăința adevărată toate poate să le vindece. Căci altă iertare primește cel care cu frică și cu cutremur, cu mărturisirea păcătoșeniei sale și cu umilință se apropie de Sfintele Taine și se împărtășește; și altă pedeapsă primește cel care se împărtășește fără frică și cu nepăsare.

Cei care se împărtășesc cu nepăsare și cu nevrednicie, nu numai că nu primesc iertarea păcatelor, dar diavolul îi războiește cu și mai multă putere.

Iar cei care se împărtășesc cu frică de Dumnezeu, nu numai că se sfințesc și primesc iertarea păcatelor, dar și pe diavolul îl izgonesc.

Sursa: marturieathonita.ro/despre-deasa-impartasire-cu-preacuratele-lui-hristos-taine