Petru şi Ioan sunt doi copii care calcă apăsat pe urmele celor doi apostoli ale căror nume le poartă. Şi temperamentul, şi comportamentul, şi preocupările lor mă îndreptăţesc să fac o astfel de afirmaţie. Spre exemplu, a fost un moment la şcoală când învăţătoarea lui Petru, care este de altă confesiune decât cea ortodoxă, a afirmat în clasă că Hristos a fost răstignit pe un buştean înfipt în pământ. Petru – care avea atunci aproape 9 ani – a reacţionat imediat, chiar foarte revoltat, afirmând cu tărie că Hristos a fost răstignit pe un lemn în formă de cruce, cu două braţe. S-a ridicat în picioare indignat, iar ceilalţi copii, treptat, i s-au adăugat în ceea ce ei numeau o „apărare a adevărului”.

Petru e un copil care citeşte multă literatură bisericească, inclusiv Biblia a citit-o integral! Fratele său, Ioan, care este mai mic cam cu vreo 3 ani, a terminat şi el de citit Biblia de curând. Atenţie, nu Mica Biblie, ci Sfânta Scriptură integrală, cea de 1400 de pagini! Spre deosebire de fratele său, Ioan îmi adresează adesea întrebări despre pasaje sau despre personaje, mai ales din Vechiul Testament. Odată m-a pus chiar în încurcătură şi a trebuit să-l rog să-mi permită să mă informez şi să-i dau data viitoare răspunsul la nedumerirea lui. Văzând râvna lor de a citi din Biblie, părinţii le-au promis că atunci când o vor termina de citit îi vor duce în pelerinaj în Ţara Sfântă. Dar nu se aşteptau ca acest moment să vină atât de repede!

Mai redau o întâmplare relevantă pentru credinţa celor doi copii, un dialog ce a avut loc pe când Ioan avea aproape 6 ani, iar Petru în jur de 8 ani şi jumătate. Era perioada în care citeau din povestirile pentru copii ale Părintelui Cleopa Ilie despre părinţii îmbunătăţiţi din Sfântul Munte. Petru, către fratele său: „Măi, Ioan, tu poate te faci stareţ la Athos”. Ioan: „Dacă o fi voia Domnului, mă fac”. Petru: „Sau poate te faci preot”. Ioan, la fel: „Dacă o fi voia Domnului, mă fac. Dacă nu, nu”. Era atâta naturaleţe în dialogul lor! La prima vedere, sunt ca oricare alţi copii: se joacă, sunt vioi, mai fac şi pozne. Dar când e vorba despre credinţă, întrec pe mulţi adulţi. Inclusiv la capitolul cunoştinţe teologice.

***

Uneori, câte unul dintre băieţii care vin la Talpalari e primit în altar. Eram într-o duminică, la Sfânta Liturghie. În momentul în care se frângea Trupul Domnului deasupra sfântului disc, băieţelul aflat atunci în altar (avea vreo 6-7 ani), a fost surprins având pe chip o expresie cu totul neobişnuită. Privea spre Sfintele Taine care se pregăteau pentru împărtăşire peste măsură de mirat, efectiv avea gura căscată a uimire. Dar avea şi un soi de spaimă sau cutremurare pe faţă, îşi ţinea mânuţele pe obraji. Categoric, acest copil – căruia nu pot să-i dau numele – vedea atunci mai mult decât o „frângere a pâinii”!

***

Serafim este un alt băieţel care şi-a uimit părinţii încă din primii ani. Am să redau doar trei întâmplări, toate de pe când avea cam patru ani. Privind la candela care era în acel moment stinsă, se adresează părinţilor: „Nu este lumină la Doamne, Doamne. Să puneţi lumină, că trebuie şi El să ne vadă pe noi”.

Tatăl era încă student, pe atunci. Serafim se ruga pentru dânsul când intra în sesiune. Iar când acesta venea acasă şi-i spunea că a mai luat un examen cu bine, Serafim exclama: „Doamne, mulţumesc că ai luat examenele lui tati”.

La un moment dat, în timp ce stătea la masă, în bucătărie, Serafim se uită pe geamul care dădea spre balcon şi o întreabă pe mama sa: „Mami, cine este domnul de la geam?”. „Nu este nimeni la geam” – îi spuse mama, după ce privi cu multă atenţie. Serafim: „Ba da, este un domn îmbrăcat în alb, care îmi face cu mâna şi are o faţă foarte luminoasă”.

***

Veronica, pe când avea doar 8 luni, primise de la naşul de botez o iconiţă cu Maica Domnului. Mama primi iconiţa, dar nu s-a gândit să i-o dea fetiţei, fiind atât de mică. Atunci Veronica începu să plângă şi să se zbată. Într-un final, mama a înţeles că vrea iconiţa. I-a dat-o, Veronica a atins-o cu buzele şi s-a liniştit imediat. Era prima data când săruta o icoană.

***

Într-o seară, după ce a făcut rugăciunile cu voce tare, o tânără mămică din comunitatea noastră s-a aşezat cu cei doi copii să doarmă. La un moment dat Andrei, care avea puţin peste doi ani, se ridică şi spune: „Mama, Părintele Doctor din icoană mi-a spus că Ana va plânge mult şi că o doare”. Mama se uită la chipul lui, luminat doar de lumina candelei, şi-l întreabă: ”Ce-ai spus, Andrei? Mai spune mamei odată”. El spune din nou: "Uite – arătând spre icoana Sfântului Nectarie – Părintele Doctor acela mi-a spus că Ana va plânge şi că o doare”. Mama: „Andrei, dar de unde ştii tu că e Părinte şi că e Doctor?”. Andrei spune: „El, Părintele Doctor, mi-a spus”. După un moment de pauză, mama întreabă din nou: „Măi, Andrei, ce ţi-a mai spus Părintele Doctor?”. Andrei: „Mi-a spus că nu există bau-bau, că nu există monştri, lei, elefanţi care să mă mănânce!”. După cum povesteşte mama, într-adevăr, nu după multă vreme, Ana a început să plângă şi a ţinut-o aşa toată noaptea. I-au ieşit atunci doi dinţişori deodată, iar alţi doi au spart puţin gingia.

Menţionez că Andrei avea doar câteva luni când a mers cu părinţii în pelerinaj în Ţara Sfântă (a se vedea fotografia care ilustrează articolul).

***

„În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în Împărăţia Cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 1-4). Nu am înţeles, cu adevărat, aceste cuvinte ale Domnului până nu le-am văzut întrupându-se în viaţa unor copii precum cei despre care am scris aici. Şi nu sunt excepţii. Cunosc peste o sută de astfel de situaţii cu tâlc, în care sunt protagonişti câteva zeci de copii, nu doar de la Talpalari. Mă gândesc foarte serios dacă nu ar trebui adunate aceste mărturii într-o lucrare pe care să o aşezăm în bibliotecă alături de Pateric, de Limonariu, de Materic... Doar că nu ştiu cum s-ar putea numi. Daţi-mi un titlu!

Citește și: 

* Prima parte a articolului

* A treia parte a articolului.