Zilnic, când pleca ucenicul de la bătrânul îi zicea:

- Părinte Paisie, binecuvântaţi şi mă iertaţi, că mă duc la ascultare şi la biserică!

Iar el zicea cu toată inima:

- Domnul să-i ierte pe toţi, şi pe cei vii şi pe cei morţi!

Acelaşi ucenic de chilie spune că dacă pleca un călugăr în vreo călătorie, bătrânul era cu mare grijă pentru el, să nu i se întâmple vreo primejdie sau ispită pe cale, până auzea că s-a întors sănătos la mănăstire. Păritele Paisie cerea fiilor săi duhovniceşti să nu plece la drum fără rugăciune şi, atât la plecare, cât şi la întoarcere, să ia binecuvântare, de la stareţ şi duhovnic şi să facă trei metanii la icoana Maicii Domnului, ca să-i acopere de tot răul.

Alteori spunea ucenicilor săi apropiaţi:

- Tare mă bucur când aud de bine, de pace, şi de dragoste în mănăstire şi tare mă supăr când aud de rău! Dacă nu suntem în pace unul cu altul și nu ne iertăm, nu-i primit nimic la Domnul. Degeaba purtăm haine lungi şi stăm în mănăstire, că Domnul caută la inimă, nu la faţă!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, p. 106)