Vă propun astăzi o succintă incursiune în creația lirică a Sfântului Ioan Iacob, cel care a reușit să surprindă în versuri nenorocirea războiului – dar și aspecte legate de consecințele nefaste ale lui.

Sfântul Ioan Iacob, în anii copilăriei, a simțit din plin efectele dramatice ale războiului, căci tatăl său, Maxim, a murit pe front, în 1916, ca participant la luptele Primului Război Mondial. Copilul Ilie Iacob a devenit astfel orfan de război, căci mama sa, Ecaterina, trecuse la cele veșnice în 1913, la șase luni după nașterea copilului. Pe la vârsta de 21 de ani, Sfântul Ioan, deși frate în obștea Mănăstirii Neamț, a fost înrolat în armată, îndeplinindu-și serviciul militar la Dorohoi, între anii 1934-1935. A trăit în regimul cazon impus de instrucție și tot ce înseamnă arme și pregătire militară.

Cuviosul nemțean a trăit și nefastele consecințe ale celui de-Al Doilea Război Mondial căci, între anii 1940-1941, viețuitor deja în Țara Sfântă, locuind pe atunci într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă, a stat cu mai mulți călugări într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Având în vede toate acestea, versurile compuse de Sfântul Ioan Iacob, în care deplânge drama războiului, sunt chiar profetice, ele reflectând suferința oamenilor în fața încleștărilor armate, care aduc suferință și moarte. Regăsim în poezia Sfântului Ioan și cauza principală a declanșării conflictelor militare – și anume depărtarea de Dumnezeu, care sporeşte răutatea dintre oameni, mâhnindu-L pe Dumnezeu.

Iarăşi lupte, iarăşi sânge,
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite
Iarăşi valuri de nevoi!

Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năprasnic iarăşi
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Şi copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustiise-vor oraşe
Şi pe mulţi îi vor robi
Unde sunt cântări deşarte,
Gloanţele vor dănţui.

Iar în locul răsfăţării
Şi a luxului nebun,
Vor domni de-acuma groaza
Şi cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, nerușinați,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcați.

Când sporeşte răutatea
Se scârbeşte Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Şi războaiele mereu!

(Sfântul Ioan Iacob, Vântul Pustiirii)