E momentul să ne pocăim cu adevărat. Să ne asumăm Botezul nostru ca o naștere de Sus (Marcu 1, 1-8)

Încheiat, anul trecut ne-a durut enorm. Vom vedea dacă a schimbat ceva în modul de a gândi mereu lumea numai la nivelul percepției noastre. E momentul să ne pocăim cu adevărat. Să asumăm Botezul nostru ca o naștere de Sus, ca o naștere din nou. Ca un exercițiu de Înviere. Și de așezare a noastră în Taina vieții în Hristos.

Suntem, cu această Duminică, între sărbători. E percepția noastră ca oameni. Care au nevoie mereu de borne de timp pentru a înțelege timpul. Și borne de duh pentru a se lămuri în Duhul Sfânt. Cu timpul e greu. Ni se pare că el trece, dar de fapt noi, noi trecem. Cu tot ce suntem și tot ce visăm să fim sau să facem. Poate de aceea Biserica vede în sărbătorile acestea – Nașterea Domnului, închinarea Magilor și Păstorilor, Punerea Numelui și Tăierea Împrejur și Botezul Domnului la Iordan – o singură Sărbătoare. Odinioară numită Epifania, Arătarea Domnului Dumnezeu. Un fel de praznic al vederii Nevăzutului. Ca și cum câteva zile pe an, în miez de credință, o fantă de nădejde deschide cerul Iubirii. Și vedem Iubirea. Trăim pentru ea. Părintele Wilhelm Dancă, analizând modul în care unii filozofi văd Crăciunul, se oprește asupra unui gând al lui Soren Kierkegaard (din volumul Școala Creștinismului – Ed. Adonai, Oradea, 1995, traducerea lui Mircea Ivănescu) care consemna că niciodată prezența lui Iisus Hristos între noi nu poate fi un eveniment de demult, căci „atâta vreme cât există un credincios fiind, atunci acesta, tocmai pentru a fi devenit credincios, trebuie să fi fost – și credincios, trebuie să continue să fie – la fel de contemporan cu prezența Sa pe pământ precum au fost primii Săi contemporani”. Această contemporaneitate este condiția credinței și, mai strict definită, este însăși credința. Iar teologul român conchide: „Așadar, Iisus, fiul Mariei, care s-a născut în urmă cu două mii de ani la Betleem, se poate naște astăzi prin credință în sufletul nostru, pentru a fi Emanuel, Dumnezeu-cu-noi” ( Mysterium Christi, I, Meditații despre Crăciun, Ratio et Revelatio, 2020, p. 14).

Ori Evanghelia Duminicii acesteia, numită înaintea Botezului Domnului, spre această contemporaneitate ne cheamă. Ne dă timpul înapoi – la modul cel mai fizic cu putință. Pentru că ne întoarce la Începutul Evangheliei în viziunea lui Marcu. Unul dintre cei mai limpezi exegeți ai acestei Evanghelii deschide astfel comentariul său: „Numai ce ai adormit și ai început să visezi, când cineva trântește brusc ușa de perete și o lumină orbitoare pătrunde în înăuntru. O voce întrerupe lumea viselor, în care te adânciseși, și strigă cu un glas tare: Scoală-te! Ridică-te! Ai să întârzii! Și, fără să mai adauge ceva, omul îți aruncă în față apă rece, pentru a se face înțeles. E timpul să lași în urmă visele și să întâmpini cea mai importantă zi din viața ta. Așa este introducerea Evangheliei de la Marcu. Un început extraordinar căci, potrivit celor spuse de autor, așa era Ioan Botezătorul pentru iudeii din vremea sa. Lucrarea lui Ioan a izbucnit dintr-o dată, iar lumea a rămas surprinsă. Mulți așteptau un semn de la Dumnezeu, dar ei nu se așteptau să arate în felul acesta. Mulți doreau venirea unui Mesia care să-i conducă în lupta împotriva romanilor, dar ei nu anticipau venirea unui profet, care le va spune să se pocăiască. Ioan era vocea care întrerupe visele, și poate și coșmarurile, iudaismului lui Irod și al lui Caiafa, iudaismului care spune din nou și din nou povestea libertății, dar nu are nici o idee despre cum va arăta această libertate, când le va fi dată. Unii au crezut că Ioan e un nebun, că el este cel care stă și visează; dar el se ivește, aruncă apă rece pe ei și le spune să se pregătească pentru cel mai însemnat moment din istoria iudeilor, din istoria lumii” (Tom Wright, Marcu pentru toți, Succed Publishing, Medgidia, 2020, pp. 1-2).

Subscriu acestei descrieri deloc duhovnicești, dar realiste a celei mai limpezi voci umane care leagă profetismul Vechiului Legământ de împlinirea sa în persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos. De altfel și construcția timpului liturgic al Bisericii ne spune același lucru. Ioan este Înainte Mergător și Trezitor din adormire a unui popor ce se îmbătase din metafora așteptării, dar nu mai trăia așteptarea ca realitate a Împărăției. Cam cum trăim noi astăzi. Inconștienți parcă de valoarea Praznicului Primei Veniri a Mântuitorului în iconomia Celei de A doua Veniri. Ioan Botezătorul este prezentat astfel ca receptacol al Venirii lui Hristos nu doar la Iordan, ci în lumea păcatelor care va face din Iordan restaurarea prin pocăință a vieții fiecăruia dintre noi. Numai ajuns acolo, la margine de Râu Sfânt, înțelegi cum Hristos împlinește și geografic profeția despre El. Căci Mesia se botează în locul din Iordan prin care poporul mesianic, eliberat de Moise din robia Egiptului, dar condus peste Iordan de urmașul său duhovnicesc, trecuse spre Țara Făgăduinței. Nouă, astăzi, apele mâloase de la granița dintre Israel și Iordania nu ne spun mare lucru. Dar pentru generația aceea care știa despre generația anterioară ei... Contemporani cu ei înțelegem. Cel care se botează împlinește profeția dar – mai ales – deschide Împărăția în care vom fi contemporani cu toți cei sfinți de la începutul veacurilor.

Poate că este momentul să regândim un pic inclusiv discursul minimalizator asupra sărbătorii acesteia pe care îl adoptă unii dintre contemporani. Nu. Mersul cu Boboteaza nu este încasare de taxe, ori tulburare a liniștii publice ori-vai de știința celor ce se închină idolului știință – transmiterea prin apă sfințită a virușilor prin atingerea de apă a Crucii. Este exact gestul pe care ei nu îl pot exprima și nici împlini. Unitatea deplină a oamenilor cu natura și întreolaltă. Un soi de pedagogie a dublei ecologii: cu natura și natura umană deopotrivă. Este afirmarea egalități oamenilor dată de Dumnezeu și nu de dicteuri furibunde ale democrației care și-a epuizat de mult încrederea oamenilor prin acte de inegalitate vădită. Este gestul transferului către oameni a vestirii așezării lui Dumnezeu în mijlocul vieții ca Domn și Dumnezeu, axă inalienabilă a oricărei axiologii. Orice scoatere a lui Dumnezeu din ecuația umană saturează ideologic și devine opusul libertății. Pentru că Botezul Domnului este Magna Charta a Libertății lui Dumnezeu de a ne asuma pe toți, absolut toți, în Iubirea Sa. Ioan știe asta. Știe că vine în urma lui Acela care ne-a și botezat în Duh, făcându-ne Biserică. Nu pe străzi umblăm cu Botezul și nici în case, ci purtăm prin nervii și celulele Bisericii-Trup anticorpii necesari vindecării de uitare, de îngălată orgolizare ieftină. Dacă vreți, Botezul este pumnul de apă rece pe obrazul nostru în zorii Revelionului, chefurilor ori nopților pierdute în păcat. E Trezirea. De aici importanța Duminicii acesteia. Din chemarea – prin ea – de a fi contemporani unui Dumnezeu care nu ne vrea sclavii trecutului, ci contemporani cu El. Și nu doar pe pământ.

Încheiat, anul trecut ne-a durut enorm. Vom vedea dacă a schimbat ceva în modul de a gândi mereu lumea numai la nivelul percepției noastre. E momentul să ne pocăim cu adevărat. Să asumăm Botezul nostru ca o naștere de Sus, ca o naștere din nou. Ca un exercițiu de Înviere. Și de așezare a noastră în Taina vieții în Hristos. Știind cât de valabil este ceea ce-i scrie Pavel, Apostolul, lui Timotei – ucenicul său – și prin el nouă, în lectura din Biserică, făcându-ne în promisiune, cel puțin contemporanii Săi: „Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De-acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea. El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci tuturor celor ce au iubit arătarea Lui ” (II Timotei 4, 5-8). Despre aceasta este vorba. Despre iubirea Arătării Lui. Și trăirea în pocăință a Darului Care Este El. Care se apropie de Iordan, Mielul lui Dumnezeu, venit să ridice păcatele lumii...

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie