Episcopul Isaia de Rădăuţi (†1592)

Acest ierarh iubitor de Hristos a fost cel mai renumit episcop al Rădăuţilor din secolul al XVI-lea. Era cu metania din Mănăstirea Slatina. Aici învaţă din tinereţe asprimea vieţii călugăreşti şi dragostea de Dumnezeu şi de oameni.

Tot în şcoala mănăstirii se lumină cu multă învăţătură de carte, întrecând pe toţi dascălii săi. Căci era iscusit în cunoştinţa Sfintei Scripturi, în scrierile Sfinţilor Părinţi, în lucrarea rugăciunii lui Iisus şi în povăţuirea sufletelor omeneşti pe calea mântuirii. Cunoştea bine istoria Moldovei şi a întregului Bizanţ şi era bun cronicar, caligraf şi vorbitor în limbi. Pe când era ieromonah, înainte de anul 1561, Cuviosul Isaia a copiat un hronograf bizantin şi două cronici, una sârbească şi alta bulgărească, iar între anii 1561-1564 a scris o cronică putneană prescurtată.

Auzind de înţelepciunea şi nevoinţa lui, voievodul Alexandru Lăpuşneanu îl rânduieşte episcop la Rădăuţi, în anul 1564, eparhie pe care o păstoreşte cu aleasă pricepere şi blândeţe timp de 14 ani. Ca păstor de suflete, s-a ostenit să pună preoţi buni la sate şi egumeni duhovniceşti şi învăţaţi prin mănăstiri. De asemenea, cerceta adesea pe călugări şi pe credincioşi, dezvolta mult şcolile mănăstireşti şi încuraja viaţa isihastă în nordul Moldovei. Iar ca sfetnic de taină al voievodului, mijlocea adesea între el şi supuşii săi, stăruind mereu pentru bună înţelegere şi împăcare. A împlinit şi câteva misiuni de pace peste hotare, în Transilvania, Polonia şi Rusia.

În anul 1577, bunul păstor al turmei lui Hristos se retrage din scaun la Mănăstirea Agapia Veche, unde îmbracă îngerescul chip al schimniciei. În această vestită vatră isihastă, el întrecu pe mulţi sihaştri, devenind iscusit lucrător al rugăciunii lui Iisus, dascăl şi părinte al părinţilor. După mai mulţi ani de adâncă smerenie şi neîncetată rugăciune, episcopul Isaia îşi dă sufletul în mâinile Domnului, în anul 1592, şi este îngropat alături de biserică.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 176-177)