Dacă femeia nu este preţuită, atunci Însuşi Hristos nu este preţuit

Noi, oamenii, noi toţi nu acordăm îndeajuns de mult femeii atenţia şi cinstea cuvenită. Şi dacă nu facem aşa, atunci nu reuşim să preţuim nici familia, iar în familie apare dispreţul. Astfel, bineînţeles că nu mai avem de-a face cu soliditatea unei căsnicii, cu rezistenţa unei familii întemeiate.

În primul rând, în lume, şi mai ales în România, femeia nu este de ajuns de preţuită.

În al doilea rând, în special în România, legea nu ocroteşte îndeajuns femeia. Deşi căsătoria şi celelalte Sfinte Taine ale Bisericii se fac în chip văzut, adică de faţă cu oamenii, de faţă cu martorii. Un preot niciodată nu poate să săvârşească o Cununie numai el, mirii şi cântăreţul şi naşii, trebuie să mai fie cineva ca martor a ceea ce s-a întâmplat, martor pentru oameni, martor pentru Dumnezeu.

Nu este îndeajuns de cinstită femeia, nu este ocrotită. Femeia în zilele noastre este bătută, dispreţuită, chinuită, maltratată, jertfită, în final nerăsplătită şi neapreciată pentru cât face ea pentru omenire. Dimpotrivă, i se văd numai defectele, că are şi defecte. Şi toate acestea sunt etalate, ca şi cum avem de-a face cu un lucru rău în sine. Dacă femeia nu este preţuită, atunci Însuşi Hristos nu este preţuit, pentru că, reîntorcându-ne la simbol, Hristos este Capul Bisericii.

O să spunem: dar cine dispreţuieşte aşa mult femeia? Noi! Noi, femeile, noi, bărbaţii, noi, oamenii, noi toţi nu acordăm îndeajuns de mult femeii atenţia şi cinstea cuvenită. Şi dacă nu facem aşa, atunci nu reuşim să preţuim nici familia, iar în familie apare dispreţul. Astfel, bineînţeles că nu mai avem de-a face cu soliditatea unei căsnicii, cu rezistenţa unei familii întemeiate.

Legea nu protejează femeia; ea este bătută şi, ca să i se facă dreptate, trebuie să facă o reclamaţie. Până să facă o reclamaţie, mai ia de câteva ori bătaie, după care renunţă. Este foarte greu să reclami soţul care te-a bătut, este aproape imposibil. Legea nu intră în acţiune de la ea însăşi, ca să protejeze femeia, despre care spunem că este sexul slab, dar ea nu este sexul slab, este sexul fin, atât. Sexul slab este bărbatul, cel care nu are o orientare foarte bună, ci este numai puternic. Aşa a fost dăruit el cu putere, iar restul calităţilor le-a lăsat Dumnezeu femeii (când zic restul calităţilor mă refer la această bogăţie de sentimente, o stare interioară de care este capabilă numai femeia).

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 212-213)

De la același autor

Ultimele din categorie