Cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor este evlavia lor

Când copiii îi văd pe părinţii lor că au dragoste între ei, că se respectă unul pe altul, că se poartă cu bună cuviinţă, că se roagă, atunci ei le întipăresc pe acestea în sufletul lor. De aceea spun, cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor lor este evlavia lor.

Mulţi părinţi se ceartă în fața copiilor şi astfel le dau lecţii urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinţii, ca să-i mângâie, le fac toate hatârurile. Merge tatăl şi-l ia pe copil cu binişorul: „Puiu' tatii, ce vrei să-ți cumpăr?". Merge apoi mama să-l alinte şi ea un pic şi astfel copiii cresc mofturoşi şi pretenţioşi. Iar apoi, dacă părinţii nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceştia îi ameninţă că se vor sinucide.

Şi văd cât de mult îi ajută pe copii exemplul bun al părinţilor. Astăzi au venit două fetiţe - una să fi avut vreo trei ani, iar cealaltă patru - cu părinţii lor, care erau foarte evlavioşi. Cât de mult m-am bucurat de ele! Erau ca nişte îngeraşi. Stăteau pe scaun şi-şi acopereau genunchii cu rochiţele lor. Aveau o sfială, un respect... Şi toate acestea proveneau din comportamentul părinţilor. Când copiii îi văd pe părinţii lor că au dragoste între ei, că se respectă unul pe altul, că se poartă cu bună cuviinţă, că se roagă etc., atunci ei le întipăresc pe acestea în sufletul lor. De aceea spun că cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor este evlavia lor.

Să fi văzut o fetiţă din Australia câtă nobleţe avea! Eram în Camberra. Văzusem pe ultimii oameni care veniseră acolo şi peste puţin trebuia să plecăm. Deodată văd că se opreşte o maşină şi din ea coboară o pereche cu fetiţa lor. „Părinte, bine că v-am prins!", îmi spun aceia. „Da, peste puţin timp vom pleca". „Părinte, îmi spune soţul, pe mine puteţi să nu mă primiţi, ci doar puţin pe soţia mea, să se uşureze, deoarece este sensibilă". Am mers puţin mai deoparte cu acea femeie, ca să-mi spună ce dorea. Fetiţa a venit şi ea în urma mamei ei. „Stai acolo, i-am spus, ca să vină mama ta". „Tu ai mamă?" mă întreabă fetiţa, „Nu am", îi răspund. Şi văd cum ochii ei se umplu de lacrimi. „Vrei să ţi-o dau pe mama mea?" mă întreabă din nou. Atunci o întreb şi eu: „Dar tu ai bunic?", „Nu” îmi răspunde. „Vrei un bunic?". „Vreau. Dar cum doreşti? Să stai tu acasă la noi, sau să venim noi acasă la tine?" mă întreabă. Câtă nobleţe! Copil mic şi s-o jertfească pe mama ei! Şi să vedeţi cum i-a copiat pe părinţii ei.

Şi tatăl ei avea multă nobleţe. L-am îmbrăţişat, l-am sărutat şi l-am felicitat. Câte binecuvântări nu i-am dat.

Astfel de oameni mişcă şi pe omul cel mai împietrit la inimă, cu atât mai mult pe Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești IV: Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 101-103)

De la același autor

Ultimele din categorie