Cuvânt pentru cei care trăiesc necununați

Cunosc foarte multe cazuri, perechi de tineri şi chiar oameni în vârstă, care au trăit o vreme îndelungată necununaţi (5-10 ani) din diferite motive, iar după ce s-au cununat n-a durat un an sau doi şi s-au despărţit. Au trăit mai mult împreună necununaţi decât după ce s-au cununat, de ce se întâmplă lucrul acesta?

Cei care trăiesc necununaţi, mai întâi calcă porunca a șaptea, „Să nu trăieşti în desfrânare”. Deci, toată bălăciunea curvărească este asupra lor şi pe haina Botezului.

În al doilea rând, se socotesc ca cei care sunt potrivnici Sfintelor Taine şi harului lucrător prin Sfintele Taine. De aceea cei care trăiesc necununaţi nu se pot împărtăşi până ce nu se cunună la preot, dărâmând zidul vrajbei dintre ei şi Dumnezeu, chiar dacă se spovedesc şi fac canon. Nu le folosește canonul dat de preot dacă trăiesc în continuare în păcatul curviei şi se împotrivesc Tainei Sfintei Cununii. Nu pot merge alături păcatul nepărăsit şi canonul de căinţă pentru păcat, pentru că păcatul batjocoreşte căinţa. Trebuie părăsit sau desfiinţat păcatul pentru ca roadele căinţei să se vadă. Tot din acest motiv nu le sunt primite darurile la Sfântul Altar: pomelnicele, lumânările, făina, uleiul şi alte daruri. Tot din această cauză, la rândul lor nu pot cununa ca naşi pe alţii. Mai întâi trebuie să se cunune ei, şi apoi să cunune pe alţii. Nu pot fi martori la săvârşirea unei Sfinte Taine atâta timp cât ei s-au dovedit a fi vrăjmaşii Sfintelor Taine. Înainte ca aceştia să se cunune trebuie să facă o spovedanie generală, iar preotul le poate da canon: să postească o săptămână, să se păstreze curaţi până la cununie, să păstreze discreţie la cununie, fără alai şi petrecere, îmbrăcaţi obişnuit, şi canon de pocăinţă după canonicitatea Sfintei Biserici.

Cunosc foarte multe cazuri, perechi de tineri şi chiar oameni în vârstă, care au trăit o vreme îndelungată necununaţi (5-10 ani) din diferite motive, iar după ce s-au cununat n-a durat un an sau doi şi s-au despărţit. Au trăit mai mult împreună necununaţi decât după ce s-au cununat, de ce se întâmplă lucrul acesta?

Aşa se întâmplă. În loc să asculte de sfatul părinţilor şi de porunca lui Dumnezeu să nu păcătuiască înainte de cununie, unii încep viaţa şi petrec o bucată din ea împreună în păcatul curviei. Aceştia, pentru că nu s-au păzit, i-a aprins diavolul desfrânării cu focul si dulceaţa păcatului, după care le-a dat mereu amânare și apoi ruşinea. Au amânat primirea Sfintei Taine a Cununiei sub diferite motive: că nu ar fi părinţii de acord, pentru unii, că este prea devreme să se cunune, pentru alţii, că este mai bine să trăiască împreună „de probă” pentru a se convinge dacă se potrivesc, ca nu cumva mai târziu să constate că nu se potrivesc şi să se despartă, şi alte motive – toate nejustificate din punct de vedere moral-religios. După ce a trecut timpul, au apărut copiii, lumea îi ştie şi le dă ruşinea, ca să moară în starea aceasta, pentru osândă la Judecată: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca”. 

(Părintele Ilarion Argatu, Despre căsătorie, Editura Mila Creștină, Fălticeni, 2007)

De la același autor

Ultimele din categorie