Fântâna Samarinencei – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Intrăm într-un sat arab situat pe o frumoasă vale, aproape de vechiul Sichem. Oprim și coborâm în incinta unei mici mănăstiri ortodoxe grecești. Aici, alături de drumul care lega Ierusalimul de Galileea, se păstrează străvechea fântână a patriarhului Iacob, unde a vorbit Domnul cu samarineanca.

În mijlocul unei grădini pline de flori și pomi mediteraneeni observăm zidurile unei biserici ortodoxe mărețe, zidită până la ferestre. Este o catedrală neterminată, începută de câteva decenii. În interiorul catedralei se vede turla unei mici biserici subterane. Coborâm pe trepte de piatră la 5-6 metri și întâlnim „Fântâna Samarinencei”. Este în stare aproape originală, așezată în naos sub policandru, și are o adâncime de 32 de metri. Doi ieromonahi tineri greci stau cu bunăvoință înaintea pelerinilor.

Cei 22 de închinători români poposim în fața binecuvântatei fântâni. Ne rugăm în taină și privim cu evlavie spre sfântul altar și spre fântâna multimilenară din Sihar, făcută de patriarhul Iacov, din care au băut el și fiii lui și dobitoacele lui și samarinenii din cetate și călătorii galileieni și iudei și Însuși Hristos Mântuitorul cu ucenicii Săi. Câți călători și viețuitori ai Țării Sfinte nu s-au odihnit pe marginea acestei fântâni! Câți însetați nu și-au potolit setea din această apă! Câți pelerini creștini, timp de două milenii, n-au poposit în fața acestei fântâni, dorind să întâlnească pe Iisus, stând de vorbă cu samarineanca!

Aici s-a scris una din cele mai frumoase pagini de Evanghelie. Aici poposim și noi, călătorii români însetați de apă vie și cuvânt, încredințați că vom întâlni pe Hristos la fântână, că-L vom auzi vorbind cu samarineanca și că ne va da și nouă să bem „izvor de apă vie, spre viață veșnică...”.

Să ne reamintim Sfânta Evanghelie: A venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, s-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Dă-mi să beau! i-a zis Iisus. Cum tu, fiind iudeu..., ceri de la mine să bei?... i-a răspuns femeia samarineancă. Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie!... Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac... Apoi i-a zis Iisus: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici... N-am bărbat, a răspuns femeia. Bine ai zis că n-ai bărbat... Doamne, văd că Tu ești prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie a se închina... Iar Iisus a adăugat: Femeie..., voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm... Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină, în duh și în adevăr trebuie să I se închine... A zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care se cheamă Hristos; când va veni Acela, ne va spune nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu tine! Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un Om, Care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Acesta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau la El... Și Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile... (Ioan 4, 1-43).

Aici a grăit Dumnezeu cu o femeie păcătoasă. Aici a vorbit Mântuitorul cu samarineanca, o femeie care nu avea nici bărbat, nici copii, nici credința Legii Vechi, nici altă avere pe pământ. Era săracă și păcătoasă și batjocorită de cetățeni și despărțită de Ierusalim, și fără nici o mângâiere în viață. Însă femeia aceasta avea în inima ei un lucru de mare preț: dorința să afle adevărul, nădejdea tare în venirea lui Hristos. Și aceasta i-a fost de ajuns pentru mântuire. Pocăința și credința samarinencei a întrecut pe a multor femei din Iudeea, din Galileea și din toată lumea. Era o femeie eretică și desfrânată. Dar pentru că a știut să-și mărturisească păcatul și a dorit să afle pe Hristos ca să-i spună ei toate, îndată L-a găsit pe Domnul și acesta i-a iertat păcatele. A crezut în El, s-a făcut cel dintâi apostol al Samariei, s-a botezat în numele Lui, a primit numele de Fotinia și și-a dat mai târziu viața pentru El, cum scrie în „Viața Sfintei Mucenițe Fotinia și a fiilor ei” din 26 februarie. Mari sunt isprăvile credinței în Hristos! Cu cât meșteșug a vânat Domnul sufletul samarinencei! Câte avem de învățat din această Evanghelie, mai ales noi, care povățuim suflete pe calea mântuirii! Doamne, dă-ne cuvânt înțelept, dă-ne mai multă răbdare, blândețe în sfat și pricepere, ca să știm cum să mângâiem lumea, cum să mânuim cuvântul, cum să-i aducem pe oameni la împărăția cerurilor, la fântânile vieții și la izvoarele darului, care se află în Biserica Ta!

Ne minunăm de smerenia lui Hristos, ne minunăm și de femeia samarineancă. Cum o femeie păgână a întrecut în credință pe atâtea femei creștine! Cum o femeie păcătoasă a întrecut în râvnă pe atâtea creștine din zilele noastre, cu mai puține păcate!? Femeia samarineancă nu știa Legea, nu cunoștea templul, nu citea psalmii lui David, ci aducea jertfe zeului Baal pe muntele Garizim. Dar în clipa când a văzut pe Hristos și a crezut în El, s-a pocăit mai repede și mai din inimă decât multe femei creștine de astăzi. Dar nu numai de sine s-a îngrijit, ci și de mântuirea celor din cetate. Căci a alergat în Sihar și i-a chemat pe toți la fântână: Veniți să vedeți Om care mi-a spus toate câte am făcut.

Ajută-ne, Doamne, să însetăm neîncetat după Tine! Hristos este în Samaria, adică în lume. Hristos este în Ierusalim; Hristos la fântână; Hristos, în Biserică, în sfântul potir și în inimă; Hristos este în cer, ca Dumnezeu; Hristos, pe pământ, ca Mântuitor și pretutindeni în veci. Unde este dragoste pentru El, unde este bunăvoință și credință, acolo este Hristos. Acolo este și apă vie și iertare și mântuire. Iar unde este necredință și desfrânare, nepăsare și hulă, închinare la idoli, la patimi și la plăceri, acolo nu este Hristos, nu este lumină, nu poate fi iertare, nici viață, nici pace în inimă și în familie.

Slavă Ție, Doamne, că ne-ai primit să sărutăm pământul Țării Sfinte! Slavă Ție, pentru Ierusalim și Samaria! Slavă Ție, pentru această fântână și pentru femeia samarineancă! Slavă Ție, pentru izvoarele cele sfinte, pe care le-ai așezat să curgă din Carpați! Câte suflete însetate, câte mame și copii, câți călători și străini se adapă din izvoarele vii ale Carpaților noștri! Câte inimi zdrobite se mângâie la altarele Domnului din pământul țării noastre!

Binecuvintează, Doamne, fântânile Duhului Sfânt cu apostoli, cu episcopi, cu preoți și slujitori devotați, ca să dea hrană și apă la vreme poporului Tău. Binecuvintează sfintele altare ale neamului nostru cu păstori și părinți credincioși, care așteaptă la fântână din dragoste, iar nu ca năimiți. Binecuvintează fântânile harului cu apă vie, altarele cu preoți, inimile cu credință de foc, iar ochii cu lacrimi de căință. Binecuvintează, Doamne, pământul țării noastre cu mame și fiice credincioase, care să înseteze mereu pentru Tine. Îndeamnă mamele și fiicele neamului să Te dorească, să Te caute la fântâni, să Te întâlnească în sfintele biserici și să se întoarcă, mărturisindu-Te. Fă, Mântuitorule, din femeile neamului nostru, adevărate mame născătoare de copii, adevărate soții credincioase bărbaților lor, adevărate fecioare și flori de crin pentru altarele Tale. Dă și fă din ele fiice ale samarinencei, ale Luminii, ale Evangheliei.

Fă, Mântuitorule, din femeile pământului nostru binecuvântat, adevărați apostoli ai zilelor noastre. Să vorbească ele de Hristos, în locul păstorilor care tac. Să intre ele în casele unde nu ajung să intre preoții. Să mărturisească și ele pe Hristos, să învețe pe tineri și pe copii, pe fiii neamului nostru, frica de Dumnezeu și dragostea de Biserică și de oameni.

Primește, Mântuitorul nostru, rugăciunile și lacrimile, mărturisirea și jertfa, răbdarea și buna credință a părinților noștri. Primește, Doamne, bucuria, nădejdea și statornicia poporului nostru cuminte și așezat. Dă-ne apă vie, dă-ne pâinea vieții; dă-ne bucuria Duhului, dă-ne căința și râvna femeii samarinence!

Facem trei metanii și sărutăm icoana lui Hristos. Apoi scoatem apă cu găleata, gustăm fiecare din ea în numele Domnului și luăm apă sfințită din fântâna samarinencei pentru cei dragi de acasă.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 149-154)

De la același autor

Ultimele din categorie