Februarie sau luna marilor sfinți mici

Viața creștină pulsează, ca strofele unui imn închinat Domnului, între intervalele marilor sărbători. Bucuria zgomotoasă a colindelor și clinchetelor de clopoței ce însoțesc postul și apoi sărbătoarea Nașterii Domnului continuă cu putere de-a lungul a două săptămâni extrem de condensate din punct de vedere teologic, așa cum spune preotul în rugăciunea de la slujba Aghiasmei Mari, la Bobotează: „Că la praznicul ce a trecut Prunc Te-am văzut, iar la acesta de acum desăvârșit Te vedem pe Tine, Cel ce Te-ai arătat desăvârșit, Dumnezeul nostru, din Cel desăvârșit”. Verva duhovnicească a intenselor lumini și podoabe își continuă de fapt ecoul de-a lungul întregii luni ianuarie în tainica pâlpâire a candelelor, la privegherile străvechilor sfinți asceți: Antonie și Macarie din pustiul Egiptului, Atanasie și Chiril din metropola aceleiași străvechi civilizații, Teodosie și Eftimie din Palestina, Efrem și Isaac, luminile Siriei și se încheie cu pomenirea comună a sfinților ierarhi și teologi Vasile, Grigorie și Ioan, stâlpii și podoabele neapuse ale Bisericii.

La începutul lui februarie se împlinesc 40 de zile de la Nașterea Domnului și prăznuim cel din urmă ecou al Crăciunului, pomenind Întâmpinarea cea după Lege, la templu, a Pruncului Iisus de către bătrânii înaintevăzători Simeon și Ana. Apoi, urmează perioada de timp cea mai aridă a sinaxarului: pentru cincizeci de zile, până la Buna Vestire, nici o sărbătoare semnificativă. Dacă în acest răstimp nu s-ar începe mai devreme sau mai târziu Postul Mare, cu solemnitatea sa specifică însoțită de renunțarea la delectările culinare contrabalansată de metanii, închinăciuni și canoane cântate ori îngânate la lumina lumânării, chiar am putea să credem că, bisericește, ne aflăm într-o pustietate haghiografică. Desigur, în fiecare zi sărbătorim mai mulți sfinți, însă nici unul semnificativ, nici unul însemnat în calendarele noastre cu cruce roșie. Cam astfel arată luna februarie, dar să fie oare chiar așa?

În realitate, modul în care Biserica a ajuns să sărbătorească la nivel universal pe unii sau alții dintre sfinți – că este vorba de mucenici și mucenițe, cuvioși și fecioare, profeți, ierarhi – nu ține de o regulă strictă. Avem sfinți „mici” și „mari”. Poate e de mirare că unii chiar dintre Apostoli nu sunt cinstiți cu slujbe „cu polieleu”, „cu doxologie mare”, „cu litie” sau „cu vohod și paremii” la vecernie – aceasta fiind o împărțire mai specializată, înțeleasă de slujitorii altarului și cântăreții la strană, a sărbătorilor mai mici și mai mari, însemnate în calendar cu o cruce neagră însoțită uneori de o paranteză, iar în paginile de la finalul ceasloavelor, uneori cu litera X.  De-adevăratelea însă, cu nimic mai prejos decât marii mucenici Dimitrie și Gheorghe nu sunt îndrăzneții soldați sfinți Teodor Stratilat și omonimul său, Tiron, pomeniți de Biserică la 8 și februarie.

Tot în a doua lună a anului îi pomenim pe Vucol (6 februarie), cel hirotonit de însuși Sfântul Ioan Evanghelistul și urmașul său, marele Policarp (23 februarie), ierarhii martiri ai Bisericii primare din cetatea Smirnei. Iar pe lângă acești episcopi, nu sunt mai puțin importanți decât de curând pomeniții sfinți capadocieni alți ierarhi pomeniți în Făurar, precum marele făcător de minuni Haralambie, martir la 113 ani (10 februarie), Vlasie al Sevastiei, prietenul animalelor sălbatice (11 februarie), Meletie al Antiohiei (12 februarie), împreună slujitor și rugător cu Sfântul Vasile, ori Leon al Romei (18 februarie), datorită căruia, prin scrierea Tomus Leonis  sau Epistola ad Flavianum, păstrăm până azi dreapta credință, curată de erezia monofizită. Să nu îl uităm nici pe patriarhul Tarasie al Constantinopolului, care a restabilit cultul sfintelor icoane (25 februarie) și pe învățatul Fotie, patriarh în același oraș, cincizeci de ani mai târziu, rămas în pomenirea Bisericii fiindcă a apărat Crezul de un adaos periculos (6 februarie).

Nu ne lipsesc din această lună nici profeții. Zaharia, cel care a profețit Intrarea Domnului în Ierusalim cu cuvintele „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zah. 9,9), e sărbătorit în aceeași zi cu Sfântul Teodor Stratilat. Iar dreptul Simeon, bătrânul de la templu, care L-a întâmpinat pe Domnul Iisus cu cuvintele „acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne”, vestindu-L ca „Lumină spre descoperirea neamurilor” (Luca 2,32), împreună cu profeteasa dreptcredincioasă Ana de la templu, care după vederea Pruncului Iisus „lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2,38), sunt sărbătoriți chiar în ziua următoare praznicului acestei neobișnuite Întâmpinări (3 februarie). Să mai amintim și că primele două dintre cele trei aflări minunate ale capului Sfântului Ioan Botezătorul sunt pomenite în a 22-a zi a lunii.

Cu nimic mai prejos de epistolele ascetice ale Sfântului Antonie sau de  Omiliile Macariene sunt dialogurile duhovnicești ale Sfinților Varsanufie și Ioan din Gaza (pomeniți la 6 februarie), cuprinse de părintele Stăniloae în volumul XI al Filocaliei românești, ori epistolele Sfântului Isidor Pelusiotul (4 februarie) în materie de teologie, exegeză sau de disciplină monastică.

Dar lista nu s-a încheiat. Să amintim de tânărul exorcist Trifon din Frigia, care și-a dat sângele pentru Hristos în chinuri mari, denunțând falsitatea zeităților păgâne. Acesta este până azi socotit ocrotitorul animalelor și al ogoarelor, fiind îndeosebi cinstit în regiunile agricole. Împreună cu el, în prima zi din februarie se cinstesc Sfintele Mucenițe Perpetua, o tânără mamă, și roaba ei credincioasă Felicitas, împreună cu ceilalți tovarăși întru mărturisirea lui Hristos, în Cartagina. De la unul dintre ei, catehetul Saturus, avem una dintre cele dintâi mărturii creștine despre grădina Raiului, descoperită într-o vedenie ca o frumoasă livadă aflată într-o eternă primăvară, unde odihnesc martirii și prietenii Domnului. Lor li se adaugă alte mucenițe fecioare ale Bisericii Primare, precum Agata din Sicilia și Teodula din Cilicia (5 februarie), Fausta din Cizic (6 februarie), iar la listă o putem adăuga și pe mucenița samarineancă Fotini  (26 februarie) cea schimbată în duh la fântâna lui Iacob, după întâlnirea cu Hristos, care a devenit „apostoleasă” a Domnului, alături de cinci surori și doi fii ai ei. Și, că a venit vorba de apostolat, la 13 februarie sunt pomeniți soții Acvila și Priscila, sfinții care l-au găzduit pe Sfântul Apostol Pavel la începutul propovăduirii sale în Corint, devenind apoi la rândul lor activi misionari creștini în Siria și la Roma.

Luna februarie se încheie cu pomenirea unor sfinți dragi românilor, cuvioșii Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, cărora întregul Occident le datorează organizarea mănăstirească după principiul vieții de obște, iar noi toți ne bucurăm azi citindu-le minunatele Convorbiri Duhovnicești cu părinții pustiei egiptene.

Cea mai scurtă lună din an este doar la prima vedere cea mai săracă în sărbători. Numai simplele mențiuni, în aceste câteva rânduri, ale atâtor sfințite nume, sunt palide mărturii ale unor biografii minunate care, în diversitatea lor, sunt unite de același dor după Hristos.  Exemplul lor ne întărește duhovnicește pe noi cei de azi, care în lupta cu ispitele de zi cu zi, câștigăm prieteni și ajutoare, atunci când ne amintim de ei și-i chemăm în ajutor.