„Foarte mult m-a odihnit duhovnicul meu” – sfătuirea cu părintele duhovnicesc în vremuri de cumpănă

În vremuri de necaz și de încercare, precum sunt și zilele în care trăim, sfatul Sfântului Paisie este: „Să faci ceea ce te odihnește duhovnicește, numai să fii alături de Hristos”. Însă în toate să avem nădejde că, atât în bucuriile trecătoare, cât și în încercările prin care vom trece, Dumnezeu nu Și-a întors față de noi ci, dimpotrivă, „acum Dumnezeu să și vrea să ne lase, nu poate”.

Omenirea și fiecare dintre noi trece, zilele acestea, prin clipe de frământare și de zbucium, ca urmare a panepidemiei de coronavirus. În astfel de situații limită, fiecare încearcă să-și caute liniștea sufletească. Sfaturi numeroase vin din zone variate: de la psihologi, psihoterapeuți, psihiatri – fiecare dintre ei încercând să reechilibreze sufletele tot mai vulnerabile în fața bolii și a izolării, a anxietății și a tristeții ce par a se lărgi.

Având în vedere faptul că societatea românească este una, cel puțin la nivel declarativ, creștină, că mulți dintre semenii noștri au preocupări spirituale, unii dintre ei trăind în sfătuire cu un duhovnic, iar perioada Postului Mare este una a pocăinței și a mărturisirii, ar putea fi util să facem referire la cuvintele inspirate de Dumnezeu ale Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), unul dintre sfinții contemporani cei mai iubiți. Sfaturile sale pline de iubire pot constitui un izvor de alinare și o sursă de inspirație atât pentru preoții duhovnici, cât și pentru păstoriții lor.

Bătrânul și blândul Paisie îi trata pe toți cu inimă de mamă. Mai mult chiar, despre dragostea pe care o purta lumii întregi, în inima sa, atunci când a fost rugat de niște ucenici apropiați să le dea un sfat, un cuvânt de suflet, el le-a spus: „Ceea ce-mi spune inima este să iau cuțitul, s-o tai bucățele, s-o împart lumii și apoi să mor[1].

În viața creștinului autentic, un duhovnic iscusit este un „medic al sufletului”[2] sau „medic lăuntric”[3] a cărui menire este aceea de a alina și vindeca sufletește. Sfântul Paisie însuși spunea, adeseori: „Foarte mult m-a odihnit duhovnicul meu![4].

Calitatea care trebuie să îl caracterizeze pe adevăratul duhovnic este dragostea desăvârșită. Duhovnicul cel harismatic, spunea Cuviosul Părinte, iubește sufletul și îl doare pentru el, pentru că îi cunoaște marea lui valoare. Îl ajută în pocăință, îl ușurează prin spovedanie, îl eliberează de neliniște și îl povățuiește către rai. Duhovnicul se numește părinte; și de aceea trebuie să se străduiască să fie un părinte adevărat; să mustre cu dragoste și afecțiune dumnezeiască. Să se pună în locul fiecăruia dintre cei care se spovedesc și să trăiască durerea aceluia, astfel încât cel ce se spovedește să vadă pe fața duhovnicului zugrăvită propria lui durere. Aceasta este de trebuință în mod deosebit în vremea noastră, când oamenii au nevoie de puțină apă rece, și nu de oțet tare. Cei mai mulți, deoarece primesc înrâuriri diavolești, cu greu primesc un sfat duhovnicesc sau o observație. De aceea și certarea trebuie să se facă cu dragoste, iar arătarea greșelii în chip discret, zâmbind sau printr-o glumă”[5].

Un astfel de „om al lui Dumnezeu” are inimă de mamă[6]. El este pentru ucenicul său și tată, și frate, și prieten, așa cum ne recomandă Cuviosul Părinte: „Eu, dintru început, mă port cu toți în mod firesc și cu simplitate. Nu mă port cu rezervă, chipurile ca să nu dau îndrăzneală celuilalt și să-l vatăm. Mă dăruiesc în întregime, ca să se ajute, să se dezvolte în cadrul unui climat de dragoste și, încet-încet, îi spun cusururile lui. Îl consider fratele meu, tatăl meu, bunicul meu, potrivit cu vârsta sa. Fac însorire, ca să iasă toți șerpii, scorpionii, scarabeii – patimile – și, după aceea, îi ajut ca să-i omoare. Dacă văd însă că nu prețuiește aceasta și nu este ajutat de purtarea mea, ci profită de simplitatea mea și de dragostea mea sinceră și începe să se poarte cu obrăznicie, mă retrag încet-încet, ca să nu devină și mai obraznic. Dar la început mă dăruiesc în întregime și, de aceea, mai pe urmă, conștiința îmi este odihnită”[7].

Pe bună dreptate, spunea Sfântul Paisie, „un duhovnic care nu este hotărât să meargă chiar și în iad pentru dragostea fiilor lui duhovnicești nu este duhovnic[8].

Nevoia unui duhovnic este astăzi mai mare decât oricând, pentru că „oamenii sunt obosiți, amețiți și întunecați de păcat și de egoism. De aceea, este trebuință mai mult decât în orice altă vreme de duhovnici buni și experimentați, care să se apropie de oameni în mod simplu și cu dragoste adevărată și să-i povățuiască cu discernământ, ca să se liniștească. Fără duhovnici buni, bisericile se golesc și se umplu psihiatriile, închisorile și spitalele. Oamenii trebuie să conștientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, să se pocăiască și să-și spovedească cu smerenie păcatele lor[9]”.

Sfântul Paisie Aghioritul recomanda ca familiile evlavioase să aibă un duhovnic comun. „Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soții același duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic și femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari, niciodată nu se vor potrivi. În timp ce, dacă vor avea același duhovnic, duhovnicul cioplește umflăturile – slăbiciunile – unuia, cioplește și umflăturile celuilalt și astfel se aplanează greutățile. Dar astăzi, chiar și perechile care trăiesc duhovnicește au duhovnici diferiți. Rar au amândoi același duhovnic, de aceea nici nu se folosesc. Am în vedere perechi care se potriveau, dar nu aveau același duhovnic ca să-i ajute și s-au despărțit. Iar alte perechi, deși nu se potriveau, au trăit în armonie, deoarece au avut același duhovnic.

Desigur, atunci când toată familia are același duhovnic, considera Sfântul Paisie, aceasta este și mai bine. Duhovnicul îi va asculta pe toți și problema ce a apărut o va rezolva potrivit cu situația. Uneori va zori puțin pe tata sau pe mama, alteori îi va chema și pe copii, dacă nu va putea trage concluzii din cele se îi spun părinții. Sau, dacă perechea are probleme și este de vină, de pildă, femeia – îl poate chema pe bărbat, ca să-l sfătuiască cum trebuie să se poarte sau va cere unei rude sau cunoscut al lor să ajute cu discernământ”[10].

Așadar, în ceea ce privește viața de familie și importanța duhovnicului în urcușul spiritual, Cuviosul Paisie spunea că „fără duhovnic nu se face arbitraj[11].

În situația în care nu au posibilitatea să își întâlnească părintele duhovnicesc în persoană, așa cum se întâmplă în zilele acestea, de panepidemie și de „distanțare socială” și izolare, Sfântul Paisie recomanda creștinilor să își contacteze telefonic duhovnicul, iar dacă nici acest lucru nu este posibil, să se consulte cu un alt preot, recomandat de duhovnicul lor, care să fie în același duh cu cel dintâi[12].

Reprezentând glasul lui Dumnezeu în viața noastră, un duhovnic iscusit este capabil, prin cuvânt și sfat, să aducă liniște și pace în momentele de încercare și în clipele de cumpănă din viața omului, spre alinare, mângâiere și mântuire.

În vremuri de necaz și de încercare, precum sunt și zilele în care trăim, sfatul Sfântului Paisie este: „Să faci ceea ce te odihnește duhovnicește, numai să fii alături de Hristos”[13]. Însă în toate să avem nădejde că, atât în bucuriile trecătoare, cât și în încercările prin care vom trece, Dumnezeu nu Și-a întors față de noi ci, dimpotrivă, „acum Dumnezeu să și vrea să ne lase, nu poate[14]. Ba chiar mai mult: dacă altădată ocrotea lumea doar cu o mână, acum Bunul Dumnezeu păzește cu amândouă mâinile Sale lumea contemporană[15].

[1] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. I. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 19

[2] Ibidem, p. 270

[3] Ibidem, p. 291

[4] Ibidem, p. 303

[5] Ibidem, p. 313

[6] Idem, Cuvinte. II. Trezire duhovnicească, traducere din limba elenă de Ieroschim. Ștefan Lacoschitiotul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 127

[7] Idem, Cuvinte duhovnicești. III. Nevoință duhovnicească..., p. 309

[8] Ibidem, p. 314

[9] Ibidem, p. 291

[10] Ibidem, p. 273.

[11] Ibidem, p. 272

[12] Ibidem, p. 276

[13] Idem, Cuvinte duhovnicești. IV. Viața de familie..., p. 23

[14] Idem, Cuvinte. II. Trezire duhovnicească..., p. 291

[15] Idem, Cuvinte duhovnicești. I. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan..., p. 33

De la același autor

Ultimele din categorie