Nu se ştie locul precis unde era foişorul în care a mâncat Domnul Cina împreună cu ucenicii Săi. Dar, fără îndoială, foişorul – care după tradiţie ar fi fost în casa părinţilor lui Marcu Evanghelistul – a devenit prima biserică creştină din ceasul pogorârii Duhului Sfânt. În acest loc sfânt de pe Sion s-a săvârşit prima Liturghie de către Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Aici s-a întemeiat prima comunitate apostolică, prima biserică creştină. Şi cum foişorul se afla în afara zidurilor cetăţii Ierusalim, se crede că această casă-biserică nu a fost distrusă de armatele romane în anul 70.

Sfântul Constantin cel Mare şi Sfânta Elena au înălţat în locul foişorului o biserică ortodoxă mare, pe care au distrus-o perşii în invazia lor din anul 614. Mai târziu, biserica Cinei de pe Sion a fost restaurată de călugării greci, sub egumenul Modest. Ajungând din nou ruină, cruciaţii, care cuceresc Ierusalimul în anul 1099, au înălţat o biserică numită „Sfânta Maria de pe Muntele Sion”, transformând-o în mănăstire catolică. În 1336, locul unde se afla biserica Cinei a fost închinat Vaticanului. În 1524, acest lăcaş a fost transformat în moschee, până după primul război mondial, când este din nou deschis pentru pelerinajul creştinilor din toată lumea. Alături de foişor se află o mică biserică catolică închinată „Sfântului Mântuitor”.

Ne apropiem de tainicul foişor de altădată. O clădire veche din secolul al XIV-lea, cu un etaj, construită în stil gotic. La parter se află în prezent o sinagogă, iar la etaj foişorul propriu-zis – o sală gotică sprijinită de coloane, lungă de 15 metri şi lată de 9 metri. O scară exterioară de piatră urcă până aici. Ne facem loc printre pelerini şi ajungem în această încăpere sfântă.

Desigur, interiorul nu mai are aspect vechi, de casă de epocă, nici caracter sacru de biserică creştină, în care se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie. Încăperea seamănă cu sala gotică de la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Dar dincolo de istoria zbuciumată a acestui foişor creştin, dincolo de aspectul lui rece, european, specific clădirilor gotice, noi credem că aici, în locul acesta sfânt, a stat Mântuitorul la cină pentru ultima dată cu ucenicii Săi. Aici a mâncat Domnul Cina cu ucenicii Săi şi a întemeiat dumnezeiasca Liturghie şi Taina Sfintei Împărtăşanii. Aici a săvârşit Hristos, Arhiereul cel Mare, prima Sfântă Liturghie pe pământ, prima împărtăşanie a Apostolilor cu Trupul şi scumpul Său Sânge. Aici a spălat Domnul picioarele obosite ale ucenicilor Săi, ca să ne înveţe pe toţi smerenia şi slujirea aproapelui.

Aici a spălat Domnul picioarele obosite ale ucenicilor Săi, ca să ne învețe pe toți smerenia și slujirea aproapelui. De aici a plecat noaptea la arhierei Iuda vânzătorul, după ce s-a împărtășit cu nevrednicie, ca să ne învățăm a ne apropia de Sfânta Cină cu inimă curată. Aici S-a arătat Domnul înviat ucenicilor Săi, „în prima zi a săptămânii”, seara, „arătându-le lor mâinile și coasta Sa”. Tot aici S-a arătat din nou ucenicilor după opt zile, „intrând prin ușile încuiate” și arătând lui Toma „mâinile și coasta Sa”. În locul acesta au stat ucenicii, „încuiați de frica iudeilor”, până la primirea Sfântului Duh, după porunca Domnului: Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu, însă rămâneți în cetatea Ierusalimului până vă veți îmbrăca cu putere de sus (Luca 24, 49).

Noi credem că în locul acesta S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli „în chip de limbi de foc”, în ziua Cincizecimii. Și tot aici a ținut Petru prima sa predică. Aici deci s-a întemeiat prima Biserică creștină! Pentru toate aceste taine dumnezeiești, Muntele Sionului și foișorul Cinei sunt locuri evanghelice din cele mai sfinte pentru noi creștinii. Aici se aleg fiii lui Dumnezeu de fiii oamenilor, apostolii adevărați de trădători, preoții buni de năimiți, cei ce iubesc pe Dumnezeu de cei ce se tem de oameni. Spală-ne, Doamne, păcatele și ne primește la Cina Ta cea sfântă!

Să ne reamintim Sfânta Evanghelie din seara Cinei, unde citim: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? Iar El a zis: Mergeți în cetate la oarecare și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus, și au pregătit Paștile. Iar când s-a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Și pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde. Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde... Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea... Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 17-28).

Aici a mâncat Hristos cu ucenicii Săi ultima cină pe pământ. Aici a gustat ultimul pahar de vin! Nu voi mai bea de acum din acest rod al viei, până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu (Matei 26, 29). Aici a săvârșit Mântuitorul prima Sfântă Liturghie pe pământ și ne-a învățat pe noi cum să ne pregătim, cum să ne apropiem și cu câtă sfințenie să săvârșim dumnezeiasca Liturghie. Aici a binecuvântat pâinea și vinul și, mulțumind, le-a prefăcut în Trupul și Sângele Său și le-a dat ucenicilor și prin ei lumii, zicând: faceți aceasta întru pomenirea Mea (Luca 22, 19). Sfânta Liturghie ține permanent prezent pe Hristos pe pământ și-L aduce în casele și în inimile noastre. Aici a împărtășit Hristos pe ucenicii Săi dintr-o singură pâine și din același pahar – paharul mântuirii –, ca să-i întărească în vremea ispitelor. La acest ospăț ne cheamă și pe noi. Să primim cu credință și smerenie Trupul și Sângele mântuirii, spre iertarea păcatelor noastre!

Slavă Ție, Iisuse Hristoase, că ne-ai lăsat pe pământ Sfânta Liturghie, nădejdea mântuirii noastre! Slavă Ție, că ne-ai dat nouă Însuși Preacurat Trupul Tău și Însuși Scump Sângele Tău, spre iertarea păcatelor și spre îndumnezeirea sufletelor noastre! Slavă Ție că ne-ai lăsat Apostoli și Biserică și părinți duhovnicești, fără de care nu ne putem mântui! Mântuitorule, învrednicește-ne și pe noi să ne apropiem cu mai multă credință, cu lacrimi și nespusă dragoste de masa Cinei celei de Taină. Învrednicește-ne să săvârșim cu sfințenie și inimă curată dumnezeiasca Liturghie! Să ne apropiem cu lacrimi și căință de focul cel dumnezeiesc. Să venim cu mai multă râvnă la Hristos. Să ne atingem cu mai multă sfințenie și dragoste de Jertfelnicul Dragostei, ca să fim primiți în lumina cea de sus a împărăției Tale!

Fă-ne curați prin baia pocăinței și ne luminează mintea prin Duhul Tău cel Sfânt, ca să știm cum să ne mântuim, cum să învățăm și pe alții calea mântuirii și cui să dăm cu vrednicie Preacuratele Tale Taine. Învață-ne, Mântuitorule Bune, pe cine să chemăm și pe cine să oprim, pe cine să mustrăm, pe cine să dezlegăm și pe cine să legăm, pe cine să hrănim și pe cine să punem la canon, că s-au înmulțit păcatele noastre și a slăbit dragostea și credința noastră. Ca nu cumva, dând Trupul Tău celor nevrednici, să ne ajungă și pe noi și pe ei mânia și pedeapsa Ta, precum oarecând pe Iuda vânzătorul, care, primind cu nevrednicie Sfânta Împărtășanie din mâinile Tale, îndată a intrat în el satana (Ioan 13, 27).

Binecuvintează, Doamne, bisericile cu preoți buni, Sfintele Altare cu dumnezeiasca Liturghie și credincioșii cu râvnă și dragoste pentru Trupul și Sângele Tău.

Tot la Cina cea de Taină, Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor Săi. S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins... Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac! Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine!... Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul!... Înțelegeți ce v-am făcut Eu?... Dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să spălați picioarele unii altora. Că v-am dat vouă pildă, ca, pre-cum am făcut Eu vouă, să faceți și voi (Ioan 13, 4-15).

Slavă Ție, Mântuitorule, pentru negrăita Ta smerenie! Te-ai plecat jos să speli zidirea Ta cea căzută, cu apa pocăinței. Te-ai plecat la picioarele omului să-i speli noroiul păcatelor. Te-ai smerit Tu în fața omului mândru și păcătos, ca să ne descoperi tuturor cea mai ușoară cale de pocăință prin smerenie. Ți-ai arătat Tu mai întâi dragostea deplină față de noi, ca să ne descoperi cea mai scurtă cale către cer – calea iubirii și a slujirii aproapelui. Ai spălat picioarele vânzătorului Iuda, ca să ne înveți pe noi a ierta pe aproapele și nu a ne răzbuna!

Ne închinăm smereniei Tale, Doamne, Care ai venit în lume ca să speli păcatele noastre, începând de la Iuda vânzătorul, de la cei mai căzuți, de la cei din iad. Spală, Doamne, și păcatele noastre, care s-au prins prin obicei de conștiința noastră, de picioarele, de mâinile, de simțurile, de conștiința și de inima noastră! Începe cu noi cei slabi, cu noi cei fricoși, cu noi cei iubitori de plăceri și lasă la urmă pe cei râvnitori, asemenea lui Petru! S-au prins grijile vieții de picioarele și simțurile noastre. Alergăm după cele pământești din tinerețile noastre și am uitat de cele cerești. S-au prins cele trecătoare de mâinile noastre și nu mai avem râvnă să facem cele duhovnicești. Dezleagă-ne mâinile și picioarele, ca să putem lucra taina mântuirii. Dezleagă-ne inima și limba, ca să Te putem simți și lăuda prin rugăciune și cuvânt!

S-a lipit iubirea de argint de inima noastră și nu mai putem milui pe cel lipsit. Izbăvește-ne de argintul lui Iuda, de prețul cumplitei trădări a semenilor! Izbăvește-ne de idolul banilor, ca să putem vedea și milui pe frați! S-a lipit praful plăcerilor de trupul și inima noastră și ne rușinăm să Te privim în față! Spală-ne ochii și inima și trupul și sufletul nostru cu apa pocăinței, ca să nu cădem în brațele deznădejdii împreună cu Iuda, ci să plângem cu nădejde împreună cu Petru, după cuvântul pe care Tu Însuți l-ai zis: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!

După ce Hristos le-a spălat picioarele și i-a împărtășit pe ucenici, îndată Iuda a plecat de la Cină și l-a vândut pe Mântuitorul iudeilor pe treizeci de arginți.

Iisus, zicând acestea, S-a tulburat cu duhul și a mărturisit și a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, că unul dintre voi Mă va vinde... Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui pe care îl iubea Iisus... Și căzând acela pe pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este cel ce vrea să Te vândă? Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Și după îmbucătură a intrat atunci satana în el... Ceea ce faci, fă mai curând... Deci după ce a luat Iuda bucățica de pâine, îndată a ieșit. Și era noapte... (Ioan 13, 21-30).

Slavă Ție, Mântuitorule, Cel Ce Te întristezi pentru căderea noastră! Slavă Ție, că ai primit pe Ioan să se odihnească cu capul pe pieptul Tău! Slavă Ție, că ai răbdat pe Iuda care Te-a vândut și s-a lepădat de numele Tău! Slavă Ție, că ne rabzi pe noi păcătoșii și ne dai vreme de pocăință! Noi nu ne rezemăm mereu de pieptul Tău în ispite, în primejdii și în tot felul de necazuri. Mai degrabă ne rezemăm de om, decât de Dumnezeu. Mai mult sperăm în cele trecătoare, decât în cele veșnice. Mai mult ne ținem cu mâinile de pământ decât de cer. De aceea ne pândesc atâtea dezamăgiri și suferim atâtea necazuri. Mai mult ne rezemăm în noi, în mintea, în prietenii și în averile noastre, decât în Tine, Dumnezeul nostru. De aceea zăcem zdrobiți la țărmuri, ca niște corăbii sparte, aruncate în valuri.

Dumnezeiască taină s-a petrecut la Cina cea de Taină!

Iisus Hristos lăcrima și ucenicul dragostei Îl întreba: Doamne, cine este cel ce vrea să Te vândă? La dragostea Domnului a venit în întâmpinare dragostea omului. Nu de sabia lui Petru avea nevoie Hristos în ceasul acela; nu de legiunile de oști îngerești, nu de ajutorul lui Pilat, nici de protecția lui Irod. Ci după dragostea lui Ioan suspina Domnul; după credința și dragostea oamenilor. Că sabia ucide, sulița mărește rana urii, banul corupe inima, iar dragostea vindecă, mângâie și ridică pe om la Dumnezeul dragostei.

O, Doamne, câtă dragoste de Dumnezeu și câtă ură împotriva lui Dumnezeu a încăput în foișorul acesta! Aici, pe pieptul lui Iisus, s-a aprins cea mai fierbinte dragoste de Hristos. Și tot aici, la Cină, s-a săvârșit cea mai teribilă lepădare și trădare de Hristos din toată istoria lumii! Ioan nu mănâncă din cauza întristării, iar Iuda flămând, mereu întinge în blid. Petru își trage picioarele cu sfială, iar Iuda plin de mândrie, le întinde cel dintâi.

Ioan și Iuda – doi apostoli, doi oameni, două drumuri în această viață. Unul se reazemă pe pieptul lui Hristos, altul se bizuie pe prieteni, unul soarbe din adâncul teologiei și al dragostei lui Dumnezeu, iar celălalt suge sângele și vlaga semenilor săi. Unul suferă și plânge, iar celălalt, râzând, își numără banii trădării. Unul se sacrifică pentru mântuirea altora, iar celălalt își adună averi și osândă și ranguri pe spatele săracilor.

Ioan și Iuda – apostol și trădător, preot și năimit, creștin și apostat, purtător de Hristos și purtător de diavol! Două căi ne stau în față – una spre cer și alta spre iad. Una din două să alegem: ori iertăm și iubim, ca să trăim în veci, ori urâm și murim. Ori mărturisim cu credință pe Hristos, ori ne tocmim cu vrăjmașul împotriva Lui!

Doamne, venim de departe la masa Cinei Tale. Flămânzi, obosiți, însetați și fără haină de cină. Afară s-a lăsat întuneric, nu avem lumină cu noi și nu cunoaștem pe nimeni în Sfânta Cetate, afară de Tine. Am venit că Tu ne-ai chemat, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Întindem mâinile spre Tine, că Tu mai întâi le întinzi spre noi, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu... Suntem străini pe pământ, dar iubim pe toți oamenii. Nu putem plânge pentru păcatele noastre, nici nu ardem de văpaia dragostei pentru Tine; dar ne este milă de săraci, de mame, de copii, de orfani, de tineri fără povățuitori, de cei ce zac în suferință. Nu îndrăznim să ne rezemăm de pieptul Tău, dar nu ne-am plecat genunchii înaintea altui dumnezeu. Nu îndrăznim să Te întrebăm: „Doamne, cine este cel ce Te-a vândut?”, căci îl cunoaștem; dar suspinăm pentru trădarea lui Iuda și a urmașilor lui. Ce taină negrăită se săvârșește în noaptea Cinei de Taină! Petru cere sabie, Ioan se reazemă de pieptul lui Hristos, Iuda își numără arginții, iar Hristos le spală păcatele tuturor, săvârșește Taina Sfintei Euharistii și împărtășește pe toți care cred în El cu Trupul și Sângele Său!

Venim din Carpați, Mântuitorule, să ne închinăm Ție în acest dumnezeiesc foișor, unde ai săvârșit prima Liturghie, unde ai spălat picioarele ucenicilor, unde ai lăsat pe Ioan să se rezeme de Tine, unde Te-ai rugat pentru ucenici și pentru toată lumea, unde ai intrat prin ușile încuiate, unde ai revărsat peste apostoli pe Preasfântul Duh.

Venim să gustăm și noi din Cina Ta, Stăpâne, să ne rezemăm pe pieptul Tău, să ne mărturisim înaintea Ta, să fim spălați și curățiți și odihniți de Tine. Primește-ne la masa Ta, Mântuitorule, și împarte Trupul Tău și pentru noi! Adapă-ne din paharul Sângelui Tău și spală-ne de păcate!

Binecuvintează, Doamne, toată lumea și pe fiii țării noastre! Binecuvintează țara și pământul! Binecuvintează oamenii și roadele! Binecuvintează părinții și copii, mamele și săracii, pe cei mari și pe cei mici! Primește-ne pe toți la Cina Ta și izbăvește lumea de sabia răzbunării și de arginții trădării!...

Aici, în foișorul Cinei de Taină, Mântuitorul a rostit – după plecarea lui Iuda vânzătorul – unele dintre cele mai adânci și mai mișcătoare pagini din Evanghelie. O adevărată teologie a Iubirii! Am venit și noi de departe să vedem și să auzim pe Hristos grăind cuvintele vieții de veci:

Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi... (Ioan 13, 34-35). Credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe lăcașuri sunt... (Ioan 14, 1-2). Dacă veți cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească... Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi! (Ioan 14, 14-18). Pacea Mea vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu (Ioan 14, 27).

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-și pună viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă veți face ce vă poruncesc (Ioan 15, 13-14). În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Părinte, a venit ceasul! Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preamărească... Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi L-ai dat să-l fac l-am săvârșit. Și acum, preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea... (Ioan 17, 1-5).

Toate aceste cuvinte pline de foc dumnezeiesc le-a rostit Iisus Hristos, Mântuitorul, în acest foișor de taină cu câteva ore înainte de a fi prins de iudei în Grădina Ghetsimani. Cuvinte dătătoare de viață veșnică, păstrate în inima aprinsă de dragoste a Sfântului Ioan Evanghelistul, din care se hrănește de două mii de ani lumea creștină. Ele formează testamentul Dragostei. După ce ucenicii au fost spălați – simbol al spovedaniei – și după ce au fost împărtășiți, și după ce Iuda vânzătorul a ieșit afară, împins de satana, și după ce vasele s-au strâns și întunericul s-a lăsat, Iisus Hristos a rămas singur, numai cu ucenicii Săi. Și le-a vorbit la această Cină de Taină învățături de cea mai mare taină. Fără Iuda, fără trădători, fără cărturari și farisei. Singur Domnul cu cei unsprezece ucenici și pescari ai lumii. Și i-a îmbărbătat, și i-a îndemnat la dragoste, și i-a numit „prieteni”, și i-a mângâiat cu făgăduința trimiterii Sfântului Duh, Mângâietorul.

În noaptea aceea sfântă din Joia Mare, în ultima noapte pe pământ a lui Iisus Hristos, cu un ceas înainte de marea Lui despărțire de ucenici, Domnul a vorbit prietenilor Săi mai duios ca oricând, mai dulce, mai apropiat de inimile lor. Le-a vorbit despre cea mai mare poruncă creștină, despre cea mai ușoară cale de mântuire, despre dumnezeiasca dragoste, împărăteasa tuturor faptelor bune.

Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. O, dragoste, temelia și cununa Bisericii! O, dragoste, sufletul Creștinătății! O, dragoste, pecetea desăvârșirii! O, iubire, scara mântuirii, tu ești singura și cea mai ușoară cale spre cer! Tu ești speranța mântuirii noastre! Sunt două mii de ani din noaptea aceea sfântă, când ne-a vorbit despre dragoste Dumnezeul dragostei. De atunci s-a schimbat și s-a înnoit acest foișor, dar porunca dragostei s-a dovedit nemuritoare, cucerind toate marginile pământului. S-au dărâmat cetăți, dar cetatea dragostei a rezistat, fiind zidită de Hristos. S-a reînnoit Ierusalimul, s-au prefăcut orașe, împărății și învățături omenești, dar această „poruncă nouă” – Evanghelia dragostei, maica tuturor dogmelor, temelia Creștinătății – a rămas nemuritoare și neschimbată. N-au putut s-o schimbe învățații, n-au reușit s-o înlocuiască filosofii, nici toți puternicii pământului, că dragostea niciodată nu moare, nici nu îmbătrânește, fiind de la Dumnezeu!

Slavă Ție, Doamne, pentru dumnezeiasca dragoste! Slavă Ție că, în acest mic foișor, ne-ai descoperit cea mai mare poruncă a Creștinătății – Evanghelia dragostei, a iertării, a milei și a împăcării duhovnicești! Slavă Ție, Mântuitorule, că ai făcut din inima noastră un foișor de taină, o biserică vie, o cămară nejefuită de viclenii diavoli, o masă binecuvântată, cu pâine și cu vin dătător de viață, în care se laudă neîncetat numele Tău. Nu ne lăsa flămânzi, Doamne! Ci ne umple cămara inimii și masa sufletului de roadele iubirii și ale tuturor faptelor bune! Dar înaintea celorlalte așează sfânta Ta dragoste. Dragostea de Dumnezeu, dragostea de oameni, dragostea de Biserică, de Sfinți, de păcătoși, de toată zidirea! Aprinde-ne inima cu flacăra credinței și vino la noi, Doamne! Nu ne lăsa singuri! Te chemăm la cina noastră, Mântuitorule, precum Tu ne chemi la Cina Ta. Noi îndrăznim să ne apropiem ca fii de Tine, iar Tu vino la noi ca Tată, ca Mântuitor și Mângâietor! Vino și ne binecuvântează viața, casa, ogorul, pâinea de pe masă, copiii din leagăn și părinții din sfintele biserici!

Te cheamă un popor credincios, care-Ți aduce în loc de jertfă inimă înfrântă și smerită. Te cheamă tot neamul părinților noștri care Ți-au slujit cu credință. Vino, Iisuse, Mântuitorule, și prânzește cu noi, cu părinții noștri și cu părinții părinților noștri, care Ți-au zidit altare și Ți-au aprins candelă nestinsă pe pământul românesc! Pune din nou untdelemn în candela credinței noastre! Aprinde lumânările stinse, mângâie inimile zdrobite, potolește ispitele care ne împresoară, sfințește-ne osteneala, pâinea și vinul și ne împărtășește din Trupul și din scump Sângele Tău! Atinge-Te cu Sfintele Tale Taine de buzele noastre ca, gustând, „să vedem cât de bun este Domnul”. Atinge-Te cu dragostea Ta de inimi-le noastre, ca să putem înțelege taina dragostei! Ca să putem ierta și ajuta pe toți. Ca să putem iubi pe oameni deopotrivă și să ne putem mântui prin harul Tău.

Ne rugăm pentru tot poporul și neamul nostru românesc. Ne rugăm pentru cei care liturghisesc și ne hrănesc din Pâinea Vieții. Ne rugăm pentru cei care se jertfesc să avem și să mâncăm pâine cu pace și binecuvântare. Ne rugăm pentru frații noștri, care ară și lucrează pământul cu sudoare. Ne rugăm pentru cei care păstoresc suflete, ca să aibă dragoste de turmă și putere în cuvânt. Ne rugăm pentru cei care suferă în spitale, pentru cei bolnavi la trup și la suflet, ca să dobândească mai multă credință și răbdare în necazurile vieții.

Învață lumea această „porunca nouă” a dragostei, a iertării și a unirii, ca să nu mai fie între oameni ură și războaie! Învață popoarele că Tu ești Dumnezeul păcii cerești și pământești! Învață pe părinți dragostea de copii, ca să nu mai fie părăsiți și uciși! Învață pe copii dragostea și ascultarea de părinți, ca să le fie bine pe pământ și în cer! Învață pe păstori dragostea de turmă, ca să nu mai intre lupii și sectele în oile turmei Tale! Învață-ne pe toți frica de Dumnezeu, credința, nădejdea și dragostea, ca să Te preamărim pe Tine pe pământ, precum și îngerii Te preamăresc de-a pururea în cer!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 92-105)