(Foto) Moaștele Sfinților Mucenici Rafail, Irina și Nicolae din Insula Lesvos
Moaștele Sfintei Olimpia, egumena mănăstirii, martirizată de pirați în anul1235 / Foto: Magda Buftea
Moaștele Sfintei Olimpia, egumena mănăstirii, martirizatață de pirați în anul1235 / Foto: Magda Buftea
Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina au trait în Insula Lesvos, în satul Thermi din Grecia, în apropierea localității Mitilene. Sfinții au fost martirizați de către turci în anul 1463. A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri.
Sfintele moaște ale sfinților mucenici se găsesc spre închinare în paraclisul de la primul nivel al bisericii centrale.
(Foto) Mormântul Sfântului Mucenic Nicolae din Lesvos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro