har

Icoanele sunt o chemare – „Vino și vezi!”

Icoanele către care aducem rugăciune sunt întărite, de fiecare dată, cu prezența harului divin și cu melancolia aceasta, cu dorul după dumnezeiescul Rai.

Neguțătoriți cu acele virtuți care vă dau cel mai mare câștig

Dacă, de pildă, rugăciunea și privegherea vă dă mai mult har, rugați-vă și privegheați. Dacă vă dă mai mult har postul, postiți. Dacă milostenia vă dă mai mult har, atunci dați milostenie. La fel gândiți-vă pentru fiecare altă virtute care se face întru Hristos.

Cum a biruit un monah demonul akediei

Atunci când mă ajută harul, uit că stau în picioare. Iar harul nu-l păstrează Dumnezeu numai pentru El, ci îl dă tuturor celor care au bunăvoință.

Dacă omul are harul lui Dumnezeu, întreaga lume primește binecuvântare

Dacă omul sfințește lucrurile lumii, atunci se sfințesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfințim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine aghiasmă. Dacă o lăsăm însă precum este, se va strica, va face viermi, iar dacă, mai mult, o vom folosi să înecăm pe cineva, atunci am întinat-o deplin, am făcut-o apă „păcătoasă”, instrument al răului, instrument al iadului.

Împărțirea ierurgiilor după scopul lor

Sfinţirile sau consacrările sunt ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine. Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci sunt consacrate sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte, fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită.

Sfințenia nu este o virtute a omului, ci un dar al Duhului Sfânt, la care toți suntem chemați

Cei ce se împărtășesc, la măsuri diferite, de sfințenia lui Dumnezeu sunt numiți de Apostolii Domnului „sfinți”. Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. De vreme ce Harul lui Dumnezeu ce sălășluiește în sfinți se revarsă și asupra trupului, precum și a întregii făpturi necuvântătoare, și trupurile lor se sfințesc, după cum și locurile unde au petrecut sau au fost îngropați au într-însele harul lui Dumnezeu. Câți se fac părtași energiei-lucrării îndumnezeitoare a lui Dumnezeu devin temple ale Duhului Sfânt, oricare ar fi locul unde își săvârșesc petrecerea și slujirea, indiferent de îndeletnicirea sau de chipul viețuirii lor.

Îndată ce pătrundem în Hristos, toate se schimbă în bine

Adevărata prefacere o lucrează dumnezeiescul har. Pentru ca aceasta să se petreacă, trebuie ca omul să se predea din toată inima și din tot sufletul (Marcu 12, 30) lui Hristos.

De ce se destramă atâtea familii și căsnicii?

De obicei, cei care nu se păstrează curaţi până la căsătorie nu reuşesc să păstreze căsnicia. Unui eretic care s-a convertit la Ortodoxie i se permite să devină preot, dar nu şi creştinului care a căzut în păcatul desfrânării sau care s-a căsătorit a doua oară. Relaţiile sexuale întreţinute înainte de căsătorie, chiar cu viitorul soţ, pot fi comparate cu săvârşirea Liturghiei în lipsa harului preoţiei. Pe prima o numim desfrânare, pe a doua blasfemie.

Lupta dintre bine și rău se dă pentru sufletul fiecărui om

Răul îl luptă cu putere pe om şi-l sileşte la rău, iar binele îl atrage la sine prin frumuseţea sa morală; binele atrage la sine prin făgăduinţele vieţii veşnice, ca încununare a birunţei împotriva patimilor.

Sufletul nostru este asemenea unui pom

Ca pomul să poată aduce roadă, trebuie să aibă lumină și căldură de la Soare. Tot așa și sufletul trebuie să fie luminat și încălzit de Dumnezeu, Soarele dreptății celei veșnice.

Pagini