har

Sfârșitul Părintelui Efrem Katunakiotul

La Liturghia de după sfințire, la pomenirea celor adormiți, zicând: „Pomenește, Doamne, pe părintele nostru Efrem...” am simțit două mâini că mă îmbrățișau pe umeri cu dragoste. M-a prins un frison. M-am oprit. M-am întors. Nu văd nimic. Am mulțumit și am continuat Liturghia. Dragostea lui cred că ne însoțește. Se roagă și noi o simțim”.

Condițiile mântuirii: voința omului și harul lui Dumnezeu

Pe de o parte, harul lui Dumnezeu cheamă, luminează mintea și inima, iar voința conlucrează la deschiderea ochilor și la curățirea inimii.

Un cuvânt poate schimba o viață

Înțelepciunea este rodul harului. Harul împodobește oamenii curați și sfinți și „întrupează” cuvintele lor. Este clar, deci, că înălțimea cuvântului este pe măsura însetării celui care îl cere, iar monahii știu cum să „frângă” și cele mai împietrite inimi și să le întoarcă spre Dumnezeu, chiar dacă folosesc un reproș discret.

Viața și harismele Sfântului Porfirie Kafsokalivitul, relatate de Mitropolitul Hierotheos Vlachos – care l-a cunoscut și l-a iubit

Cred că pe Cuviosul Porfirie Kafsokalivitul se cuvine să îl înțelegem după criterii teologice, anume ca unul care s-a făcut părtaș lucrării curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, în acord cu întreaga Tradiţie a Bisericii, care este premisa fundamentală a îndumnezeirii omului. Oricine vrea să îl înțeleagă pe Cuviosul Porfirie prin sentimentalisme şi din perspectiva unei iubiri fără discernământ față de toţi, în afara premiselor ascetice ale adevăratei iubiri, greșește. Astfel, şi în cazul Cuviosului Porfirie putem să identificăm premisele reale ale sfinţeniei, care constituie esenţa Teologiei Ortodoxe şi a Tradiţiei Ortodoxe.

Tot ceea ce facem, să facem cu iubire – doar așa putem tinde către adevărata credință

Adevărata religie creştină transformă şi vindecă. Însă aceasta cere smerenia noastră. Adevărata religie este Iubire. Întotdeauna Îl dorim pe Dumnezeu şi căutăm unirea cu El, pentru a vieţui în lumina Lui. Fără de aceasta, religia este o luptă care ne lasă tulburaţi şi slabi. Săvârşim fapte de evlavie, acte de binefacere, batem metanii. Încercăm multe, însă rămânem confuzi, certăreţi sau deprimaţi.

În Ortodoxie nu există drum închis

Nu există drum închis deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta. Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Acolo, în cadrul acestei treziri, are loc miracolul pocăinței. Pocăința se realizează prin harul divin. Trebuie doar ca noi să facem o mișcare înspre Dumnezeu și de aici încolo vine harul. Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni.

„Bucuria monahului este să pătrundă în iubirea lui Dumnezeu”

Monahul se unește cu Hristos, îi tresaltă inima, se umple de har. Hristos este bucuria lui, este însuflețire, este nădejde, este iubire. 

Dacă nu suntem vrednici de El, atunci nu intră în inima noastră

Spre a deveni vrednici de El, trebuie să murim după omul cel vechi, ca să nu mai murim niciodată. Atunci vom trăi în Hristos, intrând în trupul Bisericii. Astfel va veni harul dumnezeiesc. Și dacă va veni harul, ni le va da pe toate.

Lucrarea sfințitoare a Tainelor săvârșite de Dumnezeu prin preot

Toate Sfintele Taine sunt moduri de unire cu Hristos, care nu se pot săvârși decât în Biserică și de către Biserică. Dacă sfințitul slujitor se arată, mai ales la Liturghie, ca un chip a lui Hristos, el este, de asemenea, ca unul ce este cap al comunității eclesiale, un reprezentat al credincioșilor înaintea lui Dumnezeu, care se roagă Lui în numele lor.

Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el

Cât de mult însetează cineva pentru mântuirea fratelui său, atât de mult este copleșit sufletul său de iubirea lui Dumnezeu.

Pagini