Una din cele dintâi calități ale smereniei este blândețea. Omul cu adevărat smerit este blând, dar nu numai atunci când toți sunt atenți și amabili cu el, ci și atunci când este hulit și defăimat. El nu se tulbură, nu se înfurie, ci pe toate le rabdă în tăcere. Cel smerit nu poate să nu fie blând, căci îl liniștește harul lui Dumnezeu ce se odihnește în el.

Omul smerit își vede neîncetat neajunsurile. El nu osândește pe nimeni, nu cercetează păcatele celorlalți, nu ia în batjocură, se socotește pe sine ca fiind cel mai rău dintre toți oamenii. Este ascultător și supus față de toți, slujind cu bucurie tuturor.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 196)