La Schitul Rarău este o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, pe care a readus-o Părintele Onufrie în schit, pe când era egumen.

Odată, fiind hram la Schitul Rarău, nişte hoţi au vrut să prade noaptea mănăstirea. Pe când se sfătuiau ei cum să facă, fiind pe o punte deasupra unei ape, s-a rupt balustrada punţii şi au căzut toţi în apă, lovindu-se şi rănindu-se. Apoi au mers toţi la mănăstire, spunând egumenului, Onufrie, ce voiau să facă şi ce au păţit.

Cât a stat egumen la schitul Rarău, Părintele Onufrie n-a vrut să tragă curent electric şi nici maşină n-a vrut să cumpere pentru schit. Aveau o căruţă şi cu aceea se duceau în sat şi îşi aduceau cele de nevoie pentru schit. Tot în acea perioadă, părintele îşi făcuse un bordei nu departe de schit, iar după Utrenie mergea acolo şi se ruga până dimineaţa.

Zicea Părintele Onufrie că, pe când era stareţ la Rarău, era o troiţă pe drumul spre mănăstire. Primarul a spus să scoată crucea de acolo, dar nimeni n-a vrut să facă aşa ceva, decât numai un şofer de pe o maşină. Şi într-o dimineaţă a legat crucea de maşină şi a scos-o din pământ. Seara, acel şofer trebuia sa vină cu muncitorii. Şi nu departe de locul de unde scosese troiţa, s-a răsturnat maşina. Toţi au scăpat nevătămaţi, numai şoferul a fost prins sub cabină şi a ars de viu acolo. Nimeni nu l-a putut scoate.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 773-774)