Ieroschimonahul Onufrie Frunză, un stâlp al monahismului din România

 

Părintele Onufrie era un om de rugăciune, de tăcere şi de smerenie, un părinte cu viaţă sfântă, care ne-a zidit duhovniceşte pe toţi. Zicea un ucenic: „Părintele Cleopa a propovăduit pentru Dumnezeu, iar Părintele Onufrie a tăcut pentru Dumnezeu”. Iată două căi care duc la mântuire!

Părintele dormea foarte puţin. Somnul lui erau 2-3 ore seara. Noaptea o petrecea în rugăciune şi lacrimi. Ziua, după ce termina pravila, sculpta cruciuliţe pentru blagoslovenie, iar uneori mergea la pădure după bureţi, urzici şi flori de ceai.

Pe când era tânăr, dormea într-un sicriu pe care îl ţinea sub pat, pentru ca să nu-i vadă cineva nevoinţa. Un ucenic de chilie ne-a spus că la vârsta de 82 de ani, dormea cu capul pe o bucată de lemn. Iar în ultimii ani ai vieţii, părintele nu se mai întindea nici pe micul pat pe care îl avea în chilie. Locul lui de odihnă era pe acelaşi scaun de lemn în care stătea în timpul rugăciunii.

În ajunul Botezului Domnului din anul 2001, Părintele Onufrie s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului pentru ultima dată, pregătindu-se pentru călătoria cea de veci. Iar în ziua marelui praznic al Sfântului Botez, s-a mutat la cele cereşti, întru slava şi lumina Preasfintei Treimi.

Zicea un ucenic al Părintelui Onufrie: „Părintele Cleopa a propovăduit pentru Dumnezeu, iar Părintele Onufrie a tăcut pentru Dumnezeu”. Iată două căi care duc la mântuire!

Mitropolitul Moldovei Daniel, în cuvântul rostit la înmormântarea Părintelui Onufrie, spunea: „La Praznicul Botezului Domnului, când cerurile erau deschise şi Sfânta Treime S-a pogorât pe pământ, sufletul părintelui s-a înălţat la ceruri. Aşa l-a iubit Dumnezeu pe Părintele Onufrie...”.

Când s-a săvârşit din viaţă acest mare sihastru al zilelor noastre, un părinte, inspirat de Duhul Sfânt, a spus: „S-a dus un stâlp al monahismului din România”. Aşa este, căci era un om de rugăciune, de tăcere şi de smerenie. Un părinte cu viaţă sfântă, care ne-a zidit duhovniceşte pe toţi.

Preamilostivul Dumnezeu să-l odihnească în ceata Sfinţilor, şi să se roage pentru sufletele noastre!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 779-780)

De la același autor

Ultimele din categorie