Când israeliții se aflau în pustie și voiau să plece de acolo de unde își așezaseră tabăra, așteptau să vadă mai întâi înălțându-se norul cel luminos, semnul prezenței lui Dumnezeu. Atunci tot poporul se aduna în jurul Cortului Mărturiei și în timp ce trâmbițele și chimvalele răsunau și se înălța Cortul Mărturiei, aceia, mișcându-se, și ei veneau în urma Cortului[1]. Știau că acolo era Dumnezeu și se duceau pe unde înainta El.

Același lucru s-a întâmplat și acum. În jurul icoanei „Axion Estin”, pe care o avem în față și care este cu adevărat prezența Preasfintei, ce sfânt entuziasm există! De cum Preasfânta s-a ivit din mare, a fost salutată de corăbii și cu salve de tun i s-au acordat ei cinstirile cuvenite. Întreg poporul și-a plecat capul, au lăcrimat atunci chiar și ochii bărbaților, genunchii s-au plecat. Toți erau numai ochi, ca s-o vadă pe Preasfânta. Drumul s-a umplut de lume. Trotuarele, balcoanele ‒ s-au umplut și acestea. Nu a rămas nici un loc gol. Cerul și-a reținut în ziua aceea ploaia, ca și în celelalte zile, ca să nu fie nici un obstacol. Toți au primit-o pe Preasfânta, pe Maica vieții, cea care ne dă curajul să mergem mai departe. Fericit și preaînfrumusețat și bogat în har scaunul apostolic și cetatea Tesalonicului, ai cărei fii iubitori de Dumnezeu de la o noapte la alta vin să se închine Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna lumii.

Icoana făcătoare de minuni „Axion Estin”, o cunoașteți bine, este întronizată în fața Sfântului Altar al Bisericii centrale din Sfântul Munte, precum și în inima monahilor care deja trăiesc cu prezența ei de mii de ani. Această icoană este cel mai de seamă semn văzut al prezenței Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în viața și petrecerea aghioritice.

Toate sfintele mănăstiri ale Sfântului Munte au icoane făcătoare de minuni asemănătoare ale Preasfintei. Așa cum soarele revarsă lumina și căldura lui prin mulțime de raze, așa și Preasfânta Maică a lui Dumnezeu transmite harul prin intermediul multelor ei icoane. Zeci de mii de părinți aghioriți, de la început până astăzi, trăiesc ca pe un fapt personal pe Născătoarea de Dumnezeu pe care o avem înaintea noastră. Aproape toți au trăiri personale cu Preasfânta. Trăiesc împreună cu ea și Preasfânta împreună cu ei. Mulțimea icoanelor ei făcătoare de minuni arată grija ei față de Sfântul Munte, dar și dragostea monahilor față de ea. Paraclisele la Născătoarea de Dumnezeu sunt zilnice. Acatistul nu se oprește niciodată. Rugăciunile succesive, privegherile de toată noaptea.

Tot Sfântul Munte vorbește despre Preasfânta, care de când a făgăduit, nu a încetat să fie „apărătoarea lui nebiruită, hrănitoarea, purtătoarea de grijă, doctorul”, chivotul, mântuirea monahilor, dar și a vizitatorilor Sfântului Munte. Ea însăși a ales Sfântul Munte să devină sălașul ei cel mai special și de atunci nu s-a mai despărțit de el. Astfel Sfântul Munte și Preasfânta sunt unul și același lucru.

Un monah athonit a ieșit din Munte în aceste zile ca să se ducă la doctori, cu scopul de a se îngriji de sănătatea lui. Era gata să se întoarcă, fără să cunoască ultimele evenimente din Sfântul Munte. Nu există monah în Munte care să nu se intereseze despre Preasfânta, Maica lui. De cum a auzit că Preasfânta este în Tesalonic, a zis: „Unde să mă duc, de vreme ce este aici Maica Sfântă? Voi aștepta să mă întorc odată cu ea”.

Născătoarea de Dumnezeu avea trei ani când a intrat în Sfânta Sfintelor, care este chipul vieții isihaste și al apropierii lui Dumnezeu de om. Acum ea însăși este Sfântă a Sfintelor și Îl aduce pe Dumnezeu în sufletele noastre. Este Maica fecioriei și a rămas Fecioară-Maică. Nu a căutat nimic altceva în viața ei decât numai pe Hristos, ca să poată să se ocupe cu inimile noastre chinuite, cu problemele noastre, cu cererile credinței noastre.

Lumea aghioritică a devenit moștenirea ei, fiindcă lumea Îl căuta pe Dumnezeu și Maica Sfântă a hotărât să se plece înaintea oamenilor. Locuiește în Sfântul Munte într-un loc separat, ales și preafrumos, între cer și pământ, la hotarele dintre uscat și mare, răsărit și apus. Este în centrul vieții omenești. Preasfânta este mai înaltă decât cerurile și în același timp temelie pământului, adică temelia vieții noastre. Este Muntele cel sfânt însuflețit, în timp ce Sfântul Munte este muntele umbrit, Muntele cel netăiat, precum și tot ceea ce constituie preînchipuire a Preasfintei la proroci.

Este firesc, așadar, ca Preasfânta să se odihnească în Munte și să fie singura femeie care intră în Munte. În acest mod se arată că Avatonul Sfântului Munte este o taină neîntreruptă a nașterii feciorelnice și ocrotirii Preasfintei, care ne ajută să rodim în viața noastră. Astfel, prin faptul că Maica Domnului este singura femeie care intră în Sfântul Munte ne oferă întregul fundament teologic al Avatonului.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Editura Indiktos, Atena, 2014)

[1] Num. 9, 15.