Părintele Ciprian de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de pe Muntele Ceahlău ne-a împărtășit câteva gânduri despre pustnici și pustie:

Când mai rămân singur aici, pe munte, mai gust și eu din pustie. E foarte dulce pustia, dar e și periculoasă, dacă nu ești trecut ca aurul, de șapte ori prin topitoare. Singurătatea fără Dumnezeu este nebunie. De multe ori vine satana și te sperie și Dumnezeu îl îngăduie, ca noi să ne smerim mai mult.

Îmi povestea o maică de la pustie că venea și stătea lângă ea. Nu-l vedea, dar îl simțea și se ruga în continuare. Simțea un sloi de gheață lângă ea. Și stătea câte-o oră. Iar noaptea îl visa și îi spunea ei: „Îmi vine să te strâng de gât cu metaniile tale cu tot”.

„Maicile spuneau «Hristos a Înviat!» ciocnind cartofi în loc de ouă”

La pustie, știi cum este? Așa de tare ți se dezvoltă simțurile, că simți păsărelele, știi când e ursul, când e lupul, dacă-i vulpe, dacă e șarpe. Pe toate le simți. Pustnicii vor să trăiască doar cu ceea ce este natural, cu ceea ce este în pădure. Noi, de exemplu, vopsim ouă roșii la Paști. O măicuță îmi povestea că și ele fierbeau cartofi și îi puneau în zeamă de sfeclă roșie și așa mâncau de Paști. Spuneau „Hristos a Înviat!” cu cartofi în loc de ouă. Asta ca să fie de post. Sunt oameni care nu mai mănâncă de frupt de ani și ani, nici măcar de Paști. Nici n-au ce. Ce să mănânce de frupt în pădure?

Muntele acesta e un munte cu dar, e foarte bogat. Are de toate. Probabil că sfinții care s-au nevoit aici ‒ Cuvioasele Mavra și Serafima, Cuviosul Peon și alții ‒ aveau nevoie de acestea, căci nu erau oameni care să le aducă mâncare. Înainte, mai ales pe vremea când trăia Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi, erau foarte mulți sihaștri. Dar știți cum este? Le rânduiește Dumnezeu pe toate așa cum trebuie. Se zice că în vremurile din urmă nu se vor mai face nici fapte, nici rugăciune, dar oamenii se vor mântui prin ispite mari. Numai să răbdăm ispitele care vor veni peste noi.