Învierea și Începutul Noii Lumi

Puncte de vedere

Învierea și Începutul Noii Lumi

    • Învierea și Începutul Noii Lumi
      Foto: Pr. Silviu Cluci

      Foto: Pr. Silviu Cluci

Să facem ca peste inimile noastre să se aștearnă fiorul dragostei dumnezeiești, care să ne preschimbe și să ne transforme în receptacule ale harului. Să nu ezităm, așadar, a-L recunoaște și a-L primi. A-I face sălaș în ființa noastră. Plata va fi pe măsură. Eternitatea va fi cea care ne va pecetlui eternitatea. Nu oricum, ci întru fericire!

Text și context

În mod deloc întâmplător, Evanghelia de astăzi vine să ne vorbească despre Hristos ca început al lumii și mărturia lui Ioan despre El. Pasajele privitoare la Înviere vor fi inserate fie în lecturile anterioare, din cadrul slujbelor precedente, ori în cele următoare. În Liturghia pascală, însă, textul central va fi cel care constituie debutul relatării Apostolului iubit, anume prologul ioaneic, urmat de câteva versete următoare. Poate și pentru că Biserica vrea să ne introducă în atmosfera de epocă și să ne facă să înțelegem logica ucenicilor, pentru care, aidoma unui puzzle, piesele capătă sens și se așază fiecare la locul ei, arătând cât de opaci au fost la cele prevestit de către Învățător, probabil și pentru a ne arăta că Învierea dă startul unui nou început: acela al Vieții în Hristos.

La început

În orice caz, indiferent de motivație, pasajul în cauză vine să aducă o mărturie prețioasă, într-o nouă dimensiune, cosmică, cu privire la importanța lui Hristos. El, Care este începutul lumii, Cuvântul lui Dumnezeu, prin Care toate s-au făcut și Care a fost chemat să lumineze în întuneric spre a sparge tenebrele lui. Dinspre cadrul general, cosmologic, narațiunea se restrânge, ca într-un tablou de sorginte postmodernă, înspre realități mult mai clare, circumscrise geografic și temporal.

Ioan

Odată precizate cele privitoare la Hristos, naratorul vorbește despre omonimul său, Înaintemergătorul. Arată că a fost trimis de la Dumnezeu și că rolul lui era să mărturisească despre Lumină. Să fie cel ce prevestește venirea Luminii. În contextul în care lumea avea nevoie El, iar sosirea Sa fusese prevestită. Și totuși, din pricina lucrării răului în lume, aceasta se opacizase atât de puternic încât nu mai era capabilă să recunoască lucrarea, ori prezența lui. De aceea a fost nevoie să fie din nou vestit. Ba mai mult, continuă cu tristețe apostolul: „În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit”. Totuși, cei care au reușit să treacă peste micimile inimii și să-I sesizeze prezența vor avea parte de un mare dar, acela de a deveni „fii ai lui Dumnezeu”.

Cuvântul trup S-a făcut

Alambicata relatare, marcată de formulări chiastice care-i conferă o valoare de-a dreptul poetică, vine apoi să vorbească despre întruparea Cuvântului. Despre realitatea întrupării, care are o miză aparte. Ne oferă nouă, următorilor lui Hristos, posibilitatea de a ajunge la îndumnezeire. De a deveni biruitori, în chip real, asupra năvalnicelor patimi și a nimicniciilor de suflet. Ajutați de El, Care a reușit să se ridice asupra tututor și a asumat integral firea umană, cu excepția păcatului. De a ne altoi pe tulpina harului, în baza posibilității pe care Dânsul ne-o oferă.

În loc de concluzii

Densă și profundă din perspectiva conținutului teologic, pericopa evanghlelică pascală vine să vorbească despre faptul că Hristos Cel Răstignit și Înviat e Unul și Același cu Cuvântul prin care s-a creat întreaga lume. În același timp, ne invită pe noi, să lăsăm ca sufletele noastre să primească mesajul peren al Botezătorului și să devenim fii ai celui Preaînalt. Să facem ca peste inimile noastre să se aștearnă fiorul dragostei dumnezeiești, care să ne preschimbe și să ne transforme în receptacule ale harului. Să nu ezităm, așadar, a-L recunoaște și a-L primi. A-I face sălaș în ființa noastră. Plata va fi pe măsură. Eternitatea va fi cea care ne va pecetlui eternitatea. Nu oricum, ci întru fericire! Îndrăzniți!

Citește despre: