Jertfa lui Iisus, jertfa mucenicilor, jertfa mieilor nevinovați are, pe de-o parte, sensul bobului de grâu care, pentru a aduce roade însutite, trebuie mai întâi să putrezească. Aceasta este, în primul rând, roada verticală, ce se aduce pentru desăvârșirea personală a omului ce se sacrifică. De aici vine sfințirea și îndumnezeirea omului.

Dar, pe de altă parte, această jertfă, pe lângă desăvârșirea personală, mai aduce roadă orizontală, căci grăuntele de grâu, odată putrezit și apoi crescut, își multiplică boabele, hrănind prin aceasta oamenii, animalele și păsările. Aceasta este, în al doilea rând, întinderea Împărăției Cerurilor, aprinderea focului coborât pe pământ. În cazul nostru „fiecare picătură din sângele creștinesc este o sămânță pentru alți creștini”.

Ceea ce e lupul pentru miel, agenții atmosferici pentru grăuntele de grâu, același lucru este diavolul cu ispitele lui pentru om. Cununa de spini, piroanele, scuipatul, biciuirea și moartea au constituit pentru Iisus agenții atmosferici care au contribuit la descompunerea și moartea bobului de grâu. Dar tocmai prin această suferință și moarte, Mântuitorul a ajuns la Înviere, biruind lumea și pe satan.

Dar dacă Iisus ar fi refuzat paharul ce I s-a întins în Ghetsimani, dacă ar fi respins suferința și moartea, acest fapt s-ar fi putut asemăna cu bobul care, blindat cu o coajă impenetrabilă și impermeabilă, n-ar lăsa să pătrundă umezeala, și atunci bobul ar rămâne singur, neaducând roade nici vertical, nici orizontal – nici pentru el, nici pentru alții.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 222-223)