Kiriakonul Schitului Ivironului – Athos
Kiriakonul Schitului Ivironului, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, este așezat pe un mic platou, înconjurat de mai multe chilii ce aparțin schitului.
Schitul Ivironului este situat pe latura de est a Athosului, la o oră de mers pe jos de coastă, de-a lungul unei poteci pavate cu piatră, printre castani înalți. După tradiție, schitul a fost întemeiat de Sfântul Iacob, care a primit mucenicia în 1519.
Cu toate acestea, cea mai veche clădire atestată documentar – Kiriakonul – datează din secolul al XVIII-lea. Potrivit unei inscripții pictate pe peretele de nord al naosului, acesta a fost construit în 1779, iar picturile murale au fost finalizate în 1799 de către un monah numit Nichifor, originar din Karpenisi, împreună cu ucenicii săi.
Kiriakonul este o biserică tipic athonită. Are un plan în cruce înscrisă, cu abside laterale semicirculare, și aparține tipului athonit tetrastil. Cele șase travee de colț sunt acoperite cu cupole. Cupola centrală, hemisferică, se sprijină pe bolți în cruce conectate printr-un sistem de grinzi de lemn. Naosul este continuat de un narthex (pridvor) spațios, cu doi stâlpi, având tot un plan în cruce înscrisă, dar căruia îi lipsește brațul estic al crucii. Deasupra narthexului se ridică o cupolă cu un tambur octogonal, mai scundă decât cea a naosului.
Biserica este bine construită din piatră intercalată cu benzi de cărămidă, asemeni bisericilor bizantine din Constantinopol. Contraforturi masive din piatră au fost construite în 1876 pentru a susține colțurile de nord-est și de sud-est, iar contraforturi din beton au fost ridicate la o dată ulterioară pentru a susține corurile laterale, alterând înfățișarea clădirii.
În interior, întreaga biserică este acoperită cu picturi murale vii, de bună calitate, specifice secolului al XVIII-lea. Pardoseala este alcătuită din lespezi dreptunghiulare de marmură, dispuse simetric.
Alte elemente ale bisericii demne de menționat sunt catapeteasma din lemn sculptat cu o deosebită măiestrie din secolul al XIX-lea, probabil opera unor meșteri din Epir, precum și ușa din lemn, încrustată cu fildeș, de la intrarea în naos.
Alte clădiri construite pe platoul ocupat de Kiriakon sunt: trapeza atașată bisericii, o clădire dreptunghiulară cu etaj; turnul clopotniță, construit în 1877; și paraclisul cimitirului, alipit Kiriakonului, construit în 1887.
Recent, Centrul pentru Conservarea Patrimoniului Athonit (KEDAK) a realizat ample lucrări de restaurare a Kiriakonului, redând așezământului strălucirea de odinioară. Astăzi, biserica este complet renovată și activă.
Mănăstirea Stânișoara – sihăstria din munții Coziei
Odoarele Mănăstirii „Sfântul Pavel”
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro