Cel mai desăvârşit mod al rugăciunii este cel tăcut. Liniştea. „Să tacă tot trupul omenesc.” Acolo se săvârşeşte îndumnezeirea: în linişte, în tăcere, în taină. Acolo se săvârşeşte adevărata adorare. Însă, ca să trăiţi aceasta, trebuie să ajungeţi la măsuri… Atunci cuvintele se mistuie. Aduceţi-vă aminte: „Să tacă tot trupul omenesc.” Acest mod, al liniştii tăcute, este cel mai desăvârşit. Aşa te îndumnezeieşti. Pătrunzi în tainele lui Dumnezeu. Nu trebuie să vorbim noi mai mult. Să lăsăm harul să vorbească.

Ziceam „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” şi se deschideau noi orizonturi. Lacrimi de bucurie şi fericire curgeau din ochii mei pentru iubirea şi jertfa de pe cruce a lui Hristos. Dor fierbinte!  Aici se ascunde măreţia, Raiul. Întrucât Îl iubeşti pe Hristos, rosteşti aceste cuvinte cu dor fierbinte, din inimă. Şi încet-încet cuvintele se pierd. Inima este atât de plină, încât ajunge să spui „Iisuse al meu!” şi niciun cuvânt.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 216-217)