Moaștele Cuviosului Iosif Isihastul

 

După tradiţia athonită, la trei ani de la trecerea la Domnul, ucenicii lui Gheron Iosif au dezgropat osemintele cuviosului, care aveau culoarea chihlimbarului. Acesta este un semn al sfinţeniei.

Racla cu cinstitul cap al lui Gheron Iosif Isihastul este aşezată spre închinare în biserica principală a Mănăstirii „Sfântul Antonie” din Arizona. Osemintele Cuviosului au fost aduse aici de către fostul său ucenic, părintele Efrem.

În volumul Stareţul meu, Iosif Isihastul, Gheronda Efrem Filotheitul mărturiseşte: „Când l-am dezgropat pe Stareţ, la trei ani de la adormirea lui, am văzut că moaştele sale aveau culoarea chihlimbarului. Acesta este un semn al sfinţeniei. În timpul dezgropării, fiecare dintre fiii săi duhovniceşti spunea: „Eu voi lua aceea”. Altul spunea: „Eu voi lua cealaltă”. „Eu nu voi vorbi deloc”, spuneam eu în sinea mea, „ce îmi vor da, aceea voi primi”.

Părintele Atanasie a luat mâna lui, zicând:

– Această mână m-a mântuit, cu scatoalcele pe care le-am primit.

Şi în timp ce toţi luau ca binecuvântare o bucată din sfintele moaşte, eu stăteam deoparte. Atunci, părintele Arsenie a spus:

– Capul să-l daţi părintelui Efrem.

– Să fie binecuvântat! am răspuns eu. Îţi mulţumesc mult.

Altul avea de gând să-l ia, căci toţi cei din obştea noastră ne aflam acolo.

Astfel, nu am pus voia mea întru nimic şi am dobândit capul Sfântului meu Stareţ.

La Noul Schit l-am pus în paraclis, alături de chilia mea. La Sfânta Mănăstire Filotheu îl păstram în chilia mea, iar acum, în Arizona, este aşezat în Paraclisul Sfântului Pantelimon şi răspândeşte bună-mireasmă. De la Noul Schit şi până astăzi, aceasta se petrece neîncetat. Şi lucru minunat este că, cu cât trec anii, cu atât răspândeşte mai multă mireasmă.

Până în ziua de azi, atunci când merg fie la priveghere, fie ca să slujesc Sfânta Liturghie, fie să fac orice altă slujire, trec mai întâi pe acolo şi pun metanie, iau binecuvântarea sa şi fac ascultare.

Moaştele sfinţitului Stareţ Iosif, oriunde s-ar afla, răspândesc mireasmă şi săvârşesc minuni cu cei care se închină lor, după credinţa pe care o are fiecare.

Întotdeauna la praznicul Adormirii Maicii Domnului, seara, facem parastasul Stareţului nostru, pe care îl socotim, fără îndoială, un Sfânt contemporan.

Odată, la Mănăstirea Filotheu, când am scos capul Stareţului din racla sa pentru a face parastasul, răspândea foarte multă mireasmă, mai ales în partea gurii. Pe când noi ne întrebam de ce oare mai mult din partea gurii izvorăşte mireasmă, un călugăr mi-a spus:

– Gheronda, ştii de ce răspândeşte mireasmă mai mult pe gură? Fiindcă rostea neîncetat cu gura Rugăciunea lui Iisus.[1]

Cealaltă parte a osemintelor cuviosului Iosif Isihastul sunt păstrate la Mănăstirea Vatoped, într-o raclă din altarul katholikonului. Aceste oseminte au fost moştenite de la părintele Iosif Vatopedinul. În fiecare an, a doua zi după Adormirea Maicii Domnului, părinţii vatopedini săvârșesc slujbă de priveghere în cinstea lui Gheron Iosif, bunicul lor duhovnicesc.

[1] Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, 2010, pp. 429-431.

De la același autor

Ultimele din categorie