Maica Domnului în colindele populare românești (5)

Documentar

Maica Domnului în colindele populare românești (5)

„Colindul sfânt şi bun” des­chide inimile tuturor celor care vor ca Hristos „Să Se nască şi să crească” în inima fiecăruia, precum odi­nioară în pântecele Maicii Sale, şi, prin aceasta, să ne mântuiască!

În acelaşi timp, în colinde se prelungesc rugăciu­nile stăruitoare către Maica Domnului din cadrul sluj­belor bisericeşti, într-o adevărată Liturghie cosmică: „D-auzi gazdă ori n-auzi / Toaca-n cer şi slujba-n rai / Toaca-n cer cum o bătea / Slujba-n raiu cum o făcea / Dumnezeu cum cuvânta / Maica Sfânta se ruga / Şi să stai să tot priveşti / Cum făcea slujbe cereşti / în­gerii ţinând stâlpări / Cântau sfintele cântări”. Da, Maica Domnului este o permanentă rugătoare şi mij­locitoare înaintea Fiului său, atât pentru oameni, cât şi pentru întreaga creaţie.

Dincolo de încărcătura dogmatică şi liturgică, co­lindele lansează un îndemn spre a acorda mai multă importanţă ţinutei morale, prin cultivarea virtuţilor, la loc de seamă fiind iubirea de aproapele, pacea, bună­tatea, generozitatea, smerenia, ascultarea, hărnicia, cinstea. Deopotrivă, sunt înfierate minciuna, înşelă­toria şi alte fapte stricătoare de suflet.

Colindele sunt un liant între generaţii, asigurând continuitatea şi comuniunea. De aceea, prin caracte­rul lor diacronic, ele ne cheamă la comuniune dăruitoare, atât colindătorul, cât şi gazda având ceva de dăruit. Colindătorul îl aduce pe Hristos şi, împreună cu El, toate binecuvântările lui Dumnezeu în casa co­lindată. Gazda întoarce colindătorului din cele primite de la Dumnezeu, adică daruri simbolice, expresii ale unor binecuvântări sau roade pe care le-a primit la rândul său: mere – simbol al dragostei, dar şi al veşni­ciei; nuci – expresie a fertilităţii; colăcei spre pomenirea celor morţi, ca unii care fac parte integrantă din viaţa Bisericii.

Aşadar, colindele păstrează nealterat duhul creş­tin, înveşnicindu-l, şi, totodată, înlesnesc legătura cu Dumnezeu şi întreolaltă. „Colindul sfânt şi bun” des­chide inimile tuturor celor care vor ca Hristos „Să Se nască şi să crească” în inima fiecăruia, precum odi­nioară în pântecele Maicii Sale, şi, prin aceasta, să ne mântuiască!

(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 145-146)