Slavă lui Dumnezeu și mare mulțumire Sfântului Sinod pentru că iată, anul acesta, an omagial al pastorației familiei creștine și an comemorativ al femeilor sfinte, ne mângâie și pe noi, simțim că jertfa ne este primită în sânul Sfintei Biserici, înaintea lui Dumnezeu! Că truda noastră, a familiei care își poartă crucea creșterii de prunci (adesea de mulți prunci) într-o societate făcută parcă să deformeze omul, are un rost. Un rost sfânt. Că îmbogățește lumea cu frumusețe, cu prospețimea unor vieți noi, cu zâmbete și lumina aceea pe care o aduc copiii creștini. Ei mărturisesc uneori, fără forme și predici, fără explicații, ci pur și simplu pentru că strălucesc dinlăuntru. Pentru că de pe chipul lor răzbate o lumină curată, candidă, răzbat Tainele Bisericii cu care se hrănesc, răzbat rugăciunile părinților lor trudiți, ale mamelor care noaptea lăcrimează lângă obrăjorul adormit. 

Suntem cel mai adesea batjocorite în lume pentru că ne naștem pruncii, fără să se realizeze că fără acești copii lumea se stinge. Mai nimeni nu ne sprijină, deși prin nașterea și creșterea acestor mlădițe tinere creăm societatea. Cât de stearpă este lumea fără chipul unui copil, fără expresia lui interioară! Cât de mult scade populația tânără din pricina refuzului de a naște, de a lăsa viața să se reverse pe pământ! Cât de greu este când, deși majoritatea cuplurilor aduc în lume cel mult unul-doi copii, crescuți apoi în fața tabletei sau a consolei, rănesc și exclud ceea ce familia creștină se străduiește din răsputeri a sădi în alcătuirea copiilor lor! Frumosul și hărnicia, generozitatea și modestia, responsabilitatea și conștiința Adevărului nu par să mai fie la modă. Și, de aceea, mult înseamnă pentru noi să ni se sprijine jertfa, să ne simțim susținuți măcar de ai noștri, cum se spune, de Sfânta noastră maică – Biserica. 

Aici, în Biserica cea vie, în Duh și Adevăr, ne întâmpină respirația caldă a Părintelui părinților, a Maicii mămicilor, a sfinților și a sfintelor. De aceea, am simțit ca azi, cugetând la statura mea înaintea lui Dumnezeu ca femeie creștină, la înrudirea mea prin fire cu atâtea și atâtea mame și femei sfinte, să le alcătuiesc o scrisoare de suflet și de închinare: 

„Sfintele și Cuvioasele mele purtătoare ale Mirului dumnezeiesc, Mirul Harului și al Tainelor, Mirului dorului și al arderii de tot, de mi-ar fi cu putință a vă pomeni pe fiecare după preafrumoasele voastre nume! De mi-ar fi îngăduit să vă aduc cele mai evlavioase și umilicioase închinăciuni în cuvinte! Laolaltă vă port în pieptul meu netrebnic, căci voi mi-ați lăsat moștenirea acesta, de a vă iubi și a vă urma ca femeie înaintea Domnului, prin sfintele voastre rugăciuni! Lacrimile voastre și nopțile de priveghere, fie ca mame sfinte, fie ca pustnice ascunse de lume, s-au vărsat în pieptul meu care adesea le trăiește, deși fără măsura înțelegerii și a lucrării! Ruga voastră de peste veacuri mi s-a făcut chemare sfântă și unire cu toate surorile mele în Domnul, prin voi. Toate mamele creștine, ce veghează la căpătâiul fiilor lor, vă au pe voi înaintemergătoare și liman înțelegător! Voi sunteți arborele nostru genealogic în Domnul, arborele din care ne tragem seva nădejdilor pentru copiii și soții noștri, pentru neamul nostru!

Preacurata mea Maică, Theotoke, Născătoare de Dumnezeu, prin tine strălucesc în Ceruri, înaintea Fiului tău, doamnele și maicile care te-au urmat! Prin tine moștenirea noastră de sânge a Evei s-a preschimbat în genă duhovnicească, tânjind și slujind pe Domnul, precum ni se înfățișează viața aleselor femei ce s-au sfințit.

Sfintelor femei românce, voi ați respirat aerul ortodoxiei românești, aerul pe care noi îl respirăm acum înnoit prin lucrarea voastră în Duhul lui Dumnezeu! Voi limba noastră ați grăit și românește ați viețuit, în bătătura simplă a casei crescându-vă pruncii ori în curți de doamne și domnițe, fie în peșterile munților noștri românești ori în primitoarele mănăstiri ale țării! Pentru acestea, bine îmi veți înțelege graiul, căci românește simțim dimpreună și mult mijlociți pentru noi în Ceruri!

Pe toate și pe fiecare în parte vă rugăm să ne învățați a ne deschide inimile către voi, a vă înfățișa necazurile și bucuriile noastre, pentru a împreună-părtăși cu voi în Domnul și a vă cere ajutorul în toate cele ale viețuirii noastre pământești! Pe copiii noștri ajutați-i ca pe fiii voștri! Înmiresmați inimile lor cu Raiul în care voi locuiți acum și chemați-i mereu către cele cerești! Păziți sufletul și trupul lor, dați-le gândul mântuitor și acoperiți-i cu mantia Cerului de vitregiile acestei lumi! 

Prea aleasă Doamnă Maria Brâncoveanu, știi dragostea ce tăinuit ți-o port de ani. Și către cine mi-am îndreptat gândul de atâtea ori când am plâns, doamnă a lacrimilor! Când grija pentru soțul meu mă macină și când mi se frânge inima pentru copilașii mei răscroiți prin lume, multă alinare am cugetând cât trebuie să fi pătimit tu pentru Sfântul tău soț, Martir și Domn Brâncoveanu! O, dar pentru fiii tăi, cât ți s-o fi sfâșiat inima! Și pentru fetele tale în prizonieratul turcesc, cât te vei fi îngrijorat! Oare nu mă vei înțelege pe mine, ceea ce cunoști toate acestea infinit mai adânc decât le trăiesc eu? Lacrimile și rugăciunile tale au ajuns până la mine, Sfântă Maria Brâncoveanu, traversând ani și suflete de mame și soții creștine, chemându-mă și învățându-mă cum să sufăr și să rabd, cum să suspin în chip mântuitor... Tu, care știi să te rogi în chip mântuitor, roagă-te din suflet și pentru fiii mei înaintea Părintelui Ceresc!

Doamnă Milița și maică Platonida, din colțul de rugăciune unde stă icoana ta îmi prinzi creștetul între palmele tale sfinte și la lumina candelei îmi înțelegi temerile, îmi asculți sfâșierile și o, cât de bine știi să înțelegi o mamă! Tu, care ai pierdut trei fii din fragedă pruncie, deși ca pe lumina ochilor i-ai iubit, oare nu ești aici de fiecare dată când le arde fruntea copiilor mei, când ochișorii le sunt trași în orbite din pricina bolii, iar eu mă macin de grijă prefăcându-mă în nisip și pulbere...? Ori când ambițiile îi mână a face lucruri necugetate, nu tu mă îmbrățișezi în rugăciune? Cu siguranță, maică Platonida, care și crucea familiei o știi cu toate ale sale, iubindu-l pe Domnul Neagoe cu toată inima și purtându-i cu durere boala, dar și privegherile monahale cunoscând prin săvârșire, cu siguranță aici ești pentru orice suflet în fire femeiască slujitor pentru Domnul! 

Sfântă Teodora de la Sihla, care, deși căsătorită, ai tânjit adânc după Domnul, împletind în inima ta taina cununiei cu arderea inimii după cele dumnezeiești, înmiresmezi sufletele însetate prin harul rugăciunii și aduci aproape de tine maici și pustnice care ne țin nouă, celor pământești, temeliile Cerului! Îți mulțumesc pentru înrudirea duhovnicească cu maica Elisabeta de la Pasărea! 

Iară ție, Sfântă maică Elisabeta și pustnică, îți aducem plecăciune cu bucuria că azi locuiești în rândul sfintelor și te rugăm să ne cuprinzi în rugăciunile tale, să aprinzi tămâie sfântă și în inimile noastre, să ne ocrotești copiii de pierzarea veacului acestuia trecător și să ne arăți și pe noi mădulare vii ale Bisericii celei de taină, precum tu ești prin rugăciunile și nevoințele tale! 

Bucurați-vă, alese mame  care v-ați crescut cu sfințenie fiii, bucurați-vă fiice sfinte care ați ales cu înțelepciune calea dată vouă ca moștenire prin jertfă! Cuprindeți-ne pe noi în sânul rugăciunii și sfințeniei voastre, făcând cetățeni ai Raiului și din fiii noștri! 

Mari rugătoare înaintea Tronului Ceresc, voi sunteți solitoarele și stâlpii care țineți cortul Cerului deasupra noastră și știm cu siguranță că doriți ca noi, românii, să vă cerem cu stăruință ajutorul ca să ne puteți sprijini pentru a petrece împreună în Dumnezeu!

Slavă Ție, Doamne, în veci!”