Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Locuri de pelerinaj

Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

    • Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”)
      Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) / Foto: Florentina Mardari

      Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) / Foto: Florentina Mardari

    • Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”)
      Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) / Foto: Oana Nechifor

      Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) / Foto: Oana Nechifor

    • Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”)
      Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) / Foto: Oana Nechifor

      Mănăstirea franciscană „Dominus Flevit” („Domnul plânge”) / Foto: Oana Nechifor

Coborând strada îngustă dinspre vârful Muntelui Măslinilor, la circa 300 de metri de Mănăstirea Sfânta Maria Magdalena, întâlnim Mănăstirea Dominus Flevit, pe locul unde Mântuitorul a plâns pentru necredința Ierusalimului și a profețit apropiata lui dărâmare. Tot aici a proorocit Domnul și sfârșitul lumii.

Coborând strada îngustă dinspre vârful Muntelui Măslinilor, la circa 300 de metri de Mănăstirea Sfânta Maria Magdalena, întâlnim Mănăstirea Dominus Flevit, pe locul unde Mântuitorul a plâns pentru necredința Ierusalimului și a profețit apropiata lui dărâmare. Tot aici a proorocit Domnul și sfârșitul lumii.

Intrăm pe porțile de fier care ne duc în incintă. O grădină mare, cu numeroși eucalipți, măslini, boschete, flori și multă liniște. Înaintăm pe alei ca la o sută de metri și ne întâmpină un călugăr catolic, italian, foarte amabil și respectuos față de ortodocși și mai ales față de români. Aici este o mică mănăstire franciscană cu 15 călugări.

Suntem conduși într-o rotondă, un fel de baldachin alb, locul tradițional unde a stat Mântuitorul de vorbă cu ucenicii Săi și le-a profețit taina cea mare a sfârșitului lumii. În interiorul rotondei se văd fragmente mari de mozaic bizantin din secolul IV, de o rară frumusețe, cum nu se mai lucrează astăzi. Motive simbolice creștine, ca: strugurele, peștele, mielul, corabia, porumbelul, imitații de lacrimi, numite de pelerini „lacrima Christi”, și altele. Ni se explică, pe baza vechilor ruine și mozaicuri, că aici a fost o biserică ortodoxă bizantină încă din secolul IV, distrusă de invazia perșilor în anul 614. Cruciații au ridicat altă biserică, care s-a ruinat mai târziu. Actuala capelă este mai nouă. La răsărit se mai văd și acum altarul ortodox și absida originală. Iar în partea de apus a capelei se înalță altarul catolic, în fața unei ferestre larg deschise spre Ierusalim.

Aici este locul unde a poposit Mântuitorul cu ucenicii Săi, în drum spre Betania, și a proorocit dărâmarea Ierusalimului și sfârșitul lumii. Domnul venea de la templu unde mustrase pe cărturari și farisei pentru necredința lor cu cuvinte aspre ca acestea: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici...! Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit. Iată casa voastră vi se lasă pustie! (Matei 23, 37-38).

Ne așezăm pe bancă și privim în tăcere Ierusalimul, care se vede așa de bine de pe Muntele Măslinilor. Apoi deschidem Noul Testament și citim capitolul 24 de la Matei, care este legat de locul acesta sfânt: Ieșind Iisus și plecând de la templu, s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeți toate acestea? Adevărul grăiesc vouă că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească! Și șezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii deosebi și I-au zis: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?

Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie și de vești de războaie; luați seama să nu vă înspăimântați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu va fi sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremur pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, se va răci dragostea multora. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui...

Îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor cutremura. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului, și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși ai Lui, din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini... Când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea... Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl... Privegheați, deci, că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru... (Matei 24, 1-51).

Din acest loc a vorbit Hristos cuvintele acestea și a proorocit sfârșitul lumii, cea mai cutremurătoare profeție din Sfânta Scriptură. Tradiția spune că, pe când vorbea Domnul cuvintele de mai sus, S-a tulburat cu inima pentru necredința iudeilor și a vărsat lacrimi de întristare pentru noi toți. A plâns Domnul pentru templu și pentru Ierusalim, căci amândouă căzuseră din ascultarea lui Dumnezeu, și vedea cum se apropie sfârșitul lor. Această profeție a lui Hristos s-a împlinit în anii 70 și 132, când armatele romane au dărâmat integral templul și Ierusalimul în urma răscoalei lui Bar Cochba, iar poporul iudeu a fost luat în robie. Pe ruinele templului s-a ridicat în secolul VII moscheea lui Omar, iar templul biblic nu s-a mai putut rezidi nici până astăzi.

Orice pelerin care ajunge aici se roagă și cugetă în tăcere, cuprins de vădită întristare. Privim cu ochii prin fereastra istoriei și vedem cum pedepsește Dumnezeu pe cei mândri și neascultători, cum se descoperă adevărul, cum se împlinesc întocmai cuvintele Sfintei Evanghelii care zice Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har! (Iacob 4, 6). Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu de pedeapsă nici pe Lucifer care a căzut din cer, nici pe Irod, nici pe Pilat, nici pe Iuda vânzătorul, cum putea cruța templul și Sfânta Cetate care au refuzat să creadă în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și L-au răstignit pe Cruce?

Însă profeția lui Hristos de pe Muntele Măslinilor nu privește numai pe iudei, ci trece la toată lumea și are dimensiuni cosmice. Profeția de la Matei și Luca, amintită mai sus, ne descoperă sfârșitul acestei lumi și începutul altei vieți veșnice, în Împărăția lui Dumnezeu. Această profeție ne învață că viața pământească are sfârșit, din cauza păcatelor noastre; că la urmă vor învia morții și, la trâmbițele îngerilor, ne vom aduna toți la judecata de apoi. Aici oamenii vor fi despărțiți în două cete, precum desparte păstorul oile de capre; cei buni de-a dreapta lui Hristos, iar cei răi de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, și moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii... Iar celor de-a stânga le va zice Împăratul Hristos: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui... (Matei 25, 34-46).

Ce taine mari și înfricoșate ne-a descoperit Dumnezeu pe Muntele Sion și pe Muntele Măslinilor! Pe Sion, care este vizavi, ne-a descoperit taina Sfintei Liturghii, taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii, taina Preoției și a întregii noastre mântuiri, prin harul Sfântului Duh; iar aici, pe Muntele Măslinilor, ne-a descoperit taina cea mare a sfârșitului lumii și a înfricoșatei judecăți de apoi. Între un munte și celălalt, între Sion și Eleon, se desfășoară toată taina mântuirii neamului omenesc. Aici încape toată Evanghelia, toată istoria lumii de ieri, de azi și de mâine, toate bucuriile și suferințele noastre, toate nădejdile și năzuințele oamenilor.

Înfricoșate sunt tainele descoperite lumii pe Munții Sion și Eleon! Acolo, Cina cea de Taină, și aici, judecata de apoi. Acolo pocăința și aici, cumpănirea faptelor. Acolo, preoția care dezleagă păcatele oamenilor și aici, îngerii care sună din trâmbiță la înviere. Acolo, apostolii care vestesc Evanghelia și aici, Dumnezeu care dă hotărârea după fapte. Acolo mila și dragostea lucrează, iar aici dreptatea și judecata hotărăsc. Acolo coboară Duhul Sfânt, Care sfințește și adună pe oameni la mântuire; iar aici Fiul lui Dumnezeu, care desparte pe drepți de păcătoși, cu despărțire veșnică. Astfel, pe Sion este începutul Evangheliei, începutul mântuirii noastre prin credință și pocăință. Iar aici este sfârșitul mântuirii noastre prin înviere, judecată și viață veșnică. Mari și necuprinse sunt tainele mântuirii noastre!

Slavă Ție, Doamne, Dumnezeul nostru, că ne-ai descoperit atât cât ai binevoit taina Vieții și a morții, taina mântuirii și a judecății, taina sfârșitului veacurilor! Slavă Ție, Doamne, că ne-ai descoperit semnele sfârșitului, ca să ne putem pocăi și izbăvi de proorocii cei mincinoși.

Stăm pe locul unde a stat și a plâns Iisus Hristos pentru Ierusalim, pentru templu, pentru toată lumea. Ne atingem de piatra de care s-au atins pașii Lui, privim în tăcere Ierusalimul „ucigaș de prooroci”, privim ruinele templului neascultător, privim moscheile din Sfânta Cetate care își înalță semeț cupolele spre cer, privim de departe zidul plângerii, unde se tânguiesc fiii lui Israel; privim turlele Bisericii Sfântului Mormânt, privim slăbirea credinței care domnește în toată lumea, privim valea adâncă și pustie a lui Iosafat în care încap toată mândria și zădărnicia veacurilor și ne dăm seama de ce a plâns Hristos pe Muntele Măslinilor.

Cu un ochi spre Ierusalimul necredincios și cu altul spre templul mândru, Mântuitorul se întristează pentru cărturarii încrezuți și fariseii orbi, pentru Iuda și ceilalți trădători, pentru lepădarea lui Petru și a tuturor până astăzi, pentru toți păcătoșii pământului care nu se pocăiesc, pentru nenumărații eretici, sectanți și prooroci mincinoși, care încearcă să înșele lumea, pentru părinții care își ucid pruncii, pentru copiii care nu ascultă de părinți, pentru creștinii stăpâniți de lenevire, de zgârcenie și de tot felul de patimi trupești și sufletești. Hristos plânge, se întristează și astăzi și așteaptă pocăința fiecăruia dintre noi mai înainte cu un ceas de ziua cea mare a judecății.

O, Doamne, Dumnezeul nostru, ai milă de lume, de drepți și de păcătoși, de cei ce Te laudă sau Te defaimă, de cei ce cred sau se îndoiesc, de cei ce se pocăiesc sau mereu amână, de tineri și bătrâni, de mame și copii, de toată suflarea omenească. Ai milă de noi, păcătoșii, care venim cu credință să ne mărturisim Ție, să cerem iertarea greșelilor noastre, să ne rugăm pentru frații noștri care Te iubesc, să punem de astăzi început de pocăință, că se apropie ziua cea mare a judecății și dării de răspuns.

Dă-ne, Doamne, darul sfintelor lacrimi să putem plânge pentru păcatele noastre! Dă-ne darul smereniei să mărturisim fărădelegile noastre! Dă-ne păstori devotați și cuvioși să aibă cine ne povățui și mângâia. Dă-ne dragoste de oameni să putem ierta din inimă! Dă-ne milă de săraci și flămânzi, de cei din suferință și de cei căzuți, de cei ce suferă pe nedrept, ca să-i cercetăm, să-i miluim, să-i sfătuim, să-i aducem din nou la Tine! Dă-ne, Doamne, sfârșit bun și ne numără între oile cele de-a dreapta Ta, ca să Te slăvim în veci!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 136-142)

Citește despre: