Mănăstirea se află pe platoul Muntelui Măslinilor, în marginea satului arab numit Kafreț-Țour. Ne strecurăm printre ulițele și casele arabilor și sunăm la poartă. Portarul, un arab credincios, ne deschide și intrăm în mănăstire. Maicile Parascheva și Evdochia, două călugărițe surori după trup și duh, care au stat 25 de ani la Mănăstirea Cernica, ne ies în întâmpinare. Prima este îndrumătoare cu străinii, iar sora ei este arhondară. Au peste 70 de ani. Ne conduc cu mare dragoste la arhondaric și ne invită să vizităm sfintele biserici.

Mănăstirea Eleon are un istoric mai complex. Maica Parascheva ne spune că pe locul actualei biserici din mijloc a înălțat Sfânta Elena prima biserică între anii 326-333 cu hramul Înălțarea Domnului, numită „Biserica Eleonului”. În anul 614 biserica a fost distrusă de perși. Un stareț grec renumit, anume Modest, a refăcut Biserica Eleon, transformând-o în mănăstire. Prin secolul al XII-lea șeicii musulmani au distrus din nou mănăstirea, rămânând secole de-a rândul în ruină.

În anul 1875, Biserica Rusă a cumpărat acest teren, circa 10 hectare, și a înălțat aici o mare mănăstire de călugărițe, care este cea mai impunătoare și mai bine organizată din Ierusalim. Marea biserică cu hramul „Înălțarea Domnului” este zidită pe ruinele bisericii din secolul al IV-lea. S-au găsit frumoase mozaicuri și coloane de la prima biserică creștină. Ni se spune că pe Muntele Eleon și împrejurul lui existau în epoca de aur a Creștinismului 24 de mănăstiri ortodoxe, grecești, trace, armene, siriene, egiptene etc. Armenii susțin că prin secolul al VI-lea exista aici o renumită mănăstire armeană, distrusă de perși. Acest fapt îl atestă și numeroasele mozaicuri cu motive creștine de tradiție armeană, ca și unele morminte vechi și pietre funerare cu inscripții armene.

Biserica Mănăstirii Eleon este destul de mare, dar fără un stil specific. Interiorul nu este pictat. Ne închinăm în Sfântul Altar, la icoane și sfintele moaște, așezate într-un mic sicriaș lângă iconostas, și cântăm troparul Înălțării Domnului. De aici suntem conduși la cele două paraclise ale mănăstirii. Paraclisul cu hramul „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” se găsește în partea de est a incintei. A fost înălțat tot pe locul unei vechi biserici creștine, o mănăstire armeană din veacul al VI-lea. Ni se prezintă mari fragmente de pardoseală cu mozaicuri din secolul al VI-lea, de o rară frumusețe. În special predomină motivele creștine simbolice, ca: peștele, strugurele, pelicanul și mielul. În pronaos sărutăm locul îngrădit, scobit în pardoseală, unde a fost ascuns capul Sfântului Ioan Botezătorul. Un covor mare acoperă acest loc sfânt.

Îngenunchem și sărutăm locul împodobit cu mozaic unde a fost tăinuit capul celui mai mare om născut din femeie. Tradiția locală spune că Ioana, soția ispravnicului Huza de la curtea lui Irod, femeie mironosiță plină de credință, a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul de la curtea împăratului, tăiat din porunca Irodiadei, și l-a ascuns aici pe Muntele Măslinilor. Mai târziu, descoperindu-se prin minune capul Sfântului Ioan Botezătorul, după prima aflare, creștinii au ridicat pe acest loc o biserică. În acest paraclis se slujește numai la Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 24 februarie, și la celelalte sărbători ale lui. Maicile bătrâne citesc aici zilnic la psaltire. Totul este curat, sfânt, binecuvântat, plin de mireasma evlaviei ortodoxe. Permanent ard câteva candele cu untdelemn de măsline. Un miros aromat de smirnă și tămâie îmbălsămează biserica. Cântăm troparul Sfântului Ioan Botezătorul și ieșim. Maica Parascheva ne conduce în al doilea paraclis închinat Sfântului Filaret cel Milostiv, de la 1 decembrie. Este un paraclis mic, construit în anul 1913.

Soborul Mănăstirii Eleon are peste 50 de călugărițe rusoaice și de alte naționalități, dintre care 6 sunt românce. O mică parte din ele, mai ales cele tinere, sunt surori arăboaice convertite la Ortodoxie de călugărițe și intrate în mănăstire. Stareța mănăstirii a fost multă vreme Arhimandrita Tamara. În prezent este stareță monahia Evdochia.

Viața în mănăstire este de obște. Mănăstirea le asigură în special mâncarea și chilia. Pentru îmbrăcăminte fiecare își procură după posibilități. Cei trei ieromonahi mențin slujbele după rânduială. Liturghia se face zilnic între orele 5.30-7.00, când ia parte tot soborul. După masă, la orele 16.30, se face Vecernia, iar seara, la orele 18.30, Utrenia. Călugărițele cântă toate în cor, pe melodie vocală specifică. Mănăstirea păstrează o atmosferă duhovnicească destul de ridicată și multă liniște în obște.

Suntem conduși prin incintă. O curte mare cu alei de chiparoși, eucalipți, mulți măslini, boscheți ornamentali și flori. La răsărit, în afara incintei, mănăstirea posedă o frumoasă livadă cu 550 de măslini pe rod. Alături vizităm cimitirul frumos îngrijit. Multe călugărițe ortodoxe din toată lumea, adunate pe Muntele Măslinilor pentru dragostea lui Hristos, care și-au petrecut viața în rugăciune, în post și singurătate, s-au săvârșit aici. Sufletele li s-au înălțat cu Hristos la cer, iar trupurile lor se odihnesc în cimitirul Mănăstirii Eleon. Câteva candele aprinse, câteva flori, soare, piatră și multă singurătate.

Platoul Muntelui Măslinilor este destul de mare. Tradiția locală spune că aici s-ar fi ascuns blândul David de frica mâniei lui Saul. Spre răsărit distingem în apropiere satul Betfaghe, care a împrumutat Domnului nostru Iisus Hristos asinul, pentru a intra în Ierusalim. Puțin mai departe se vede Betania, satul lui Lazăr, al Martei și Mariei. Apoi încep munții și pustiul Iudeii până la Marea Moartă. Corpurile de chilii din incintă sunt așezate în jurul bisericii. În partea de nord se înalță clopotnița, cea mai înaltă clădire din Ierusalim, din toată Palestina. Are 65 de metri. A fost construită în anul 1890 și are clopote mari, turnate în Finlanda.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 124-129)