Matematica lui Zaheu

Matematica divină cere urcușuri, disponibilitatea de a face salturi paradoxale, supralogice. Smintitoare, uneori, precum ne învață și Zaheu.

Auzim în biserică, în fiecare an, în duminica trecută în calendar ca fiind „a lui Zaheu”, cuvintele: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). De ce spune Zaheu „dacă am nedreptățit cu ceva”? Nu știe sigur că a greșit? De ce mai adaugă şi un dubitativ „dacă”? Şi, apoi, mai spune şi că „întoarce împătrit”. Dar cum ar fi putut să dea de patru ori mai mult decât ceea ce furase? Averea lui nu era constituită mai ales din taxe puse pe nedrept? De unde putea da atâta înapoi, în condiţiile în care a mai dat și jumătate din avere săracilor? Matematic, parcă nu prea iese socoteala.

Voi încerca să răspund la aceste nedumeriri. În primul rând, averea lui nu era constituită exclusiv din bani percepuți în mod abuziv. Funcția pe care o avea era foarte bine plătită și, ca atare, bună parte din avere era adunată în mod legal. Faptul că Zaheu alege „să dea împătrit” este un canon mai mare decât prevedea legea Vechiului Testament. Când cineva recunoștea că a furat ceva, era dator să dea înapoi doar ceea ce furase, plus o cincime. Doar cei care nu recunoșteau acest lucru și erau, ulterior, dovediți, trebuiau să dea înapoi de patru ori mai mult. E ceea ce își asumă Zaheu, ale cărui cuvinte nu sunt o negare sau o punere la îndoială – că „dacă” e adevărat (ca și cum ar putea și să fie fals) –, ci sunt o exprimare sintetică a expresiei: „Dacă eu am fost atât de nemernic încât am fost în stare să împovărez cu taxe ilegale, furându-i pe unii, atunci îmi iau cel mai aspru canon prevăzut de Lege și dau înapoi de patru ori mai mult”.

De multe ori găsim în Sfintele Scripturi astfel de expresii sintetice și eliptice, cum ar fi: „dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de Sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3, 1) – aici nu înseamnă că ei nu au înviat, ci arată cum să se comporte așa fiind, adică înviați duhovnicește. Sau: „Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?” (I Corinteni 7,16). Iarăși, acest „dacă” nu aruncă îndoiala asupra afirmației, ci exprimă, cu o forță oratorică sporită, ideea că „astfel îți vei putea mântui bărbatul (respectiv, femeia)”.

***

„Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură” (Luca 19, 3). Nu-l ajuta înălțimea pe Zaheu, dar îl ajută râvna de găsi o soluție în geometria locului, alergând spre sicomorul în care se cațără ca un copil. Precum acea mulţime din Ierihon, grijile lumeşti, poftele noastre trupeşti, diavolii înşişi ne stau împotrivă și nouă, „ascunzându-ni-L” pe Dumnezeu. Când Îl vom vedea, într-un final, vom constata că El a fost la vedere tot timpul şi că, de fapt, noi am ales să stăm ascunşi, pitiţi precum Adam şi Eva după cădere, în grădina Raiului. Că am făcut din simţuri şi din raţiune veritabile frunze de smochin cu care ne-am acoperit goliciunea. Vom pricepe că noi L-am tot căutat, dar El e Cel ce ne-a găsit. Că toate curiozităţile noastre lumești nu erau decât umbra adevăratei, mântuitoarei curiozităţi: aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

La urma urmei, sfinţii sunt cei mai curioşi oameni, cei mai neastâmpăraţi. Sunt ca nişte copii care nu-şi află locul până nu-L află pe Domnul. Iar curiozitatea lor nici în Împărăţie nu se epuizează, căci se tot adâncesc în cunoaşterea Lui. Ceea ce ni se pare că am cunoaște despre Dumnezeu poate deveni o barieră atunci când crește râvna duhovnicească. Îl putem gusta pe Dumnezeu în împlinirea unei porunci, spre exemplu. Dar dacă acea poruncă devine scop în sine, se face ulterior ca o piatră de poticneală, precum „cărturarilor și fariseilor fățarnici”. Logica umană ne spune să fim cuminți și să ne mulțumim cu ceea ce am dobândit la un moment dat: „ce-i în mână nu-i minciună”. Dar nici Adevăr(ul) nu e, căci El nu poate fi cuprins de om. Matematica divină cere urcușuri, disponibilitatea de a face salturi paradoxale, supralogice. Smintitoare, uneori, precum ne învață și Zaheu.

De la același autor

Ultimele din categorie